Jurnalista Emilia Șercan a înregistrat o victorie importantă în lupta pentru acces la tezele de doctorat, împotriva Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”. După un proces ce s-a întins pe durata a trei ani, Curtea de Apel București a hotărât că instituția trebuie să ofere jurnalistei copii ale referatelor realizate de evaluatori pentru toate tezele de doctorat susținute în cadrul Academiei.

Această decizie definitivează o bătălie juridică îndelungată, care a început în februarie 2021 și care a evidențiat reticența unor instituții publice de a furniza informații solicitate în baza legii dreptului la informație publică. În faza inițială, Tribunalul București a respins cererea Emilia Șercan, însă s-a ajuns la anularea acelei decizii de către Curtea de Apel, urmată de un verdict favorabil în rejudecare.

Tocmai am câștigat, în mod definitiv, un nou proces pentru acces la informații de interes public deschis împotriva Academiei de Poliție.

Dosarul, care s-a încheiat azi cu victorie în instanță, a fost deschis în februarie 2021. A trebuit să aștept, deci, trei ani ca să se ajungă la acest verdict.

Speța e una cât se poate de simplă și demonstrează, o dată în plus, că baletul instituțiilor publice, plătite din bani publici, care refuză să răspundă la solicitările de informații, nu ține în instanță.

Academia de Poliție a refuzat să îmi pună la dispoziție copii după toate referatele depuse de profesorii evaluatori din comisiile de susținere a doctoratelor pentru toate tezele susținute în instituție”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.

Emilia Șercan a evidențiat importanța transparenței în educația academică și responsabilitatea instituțiilor de a se conforma legislației privind accesul la informații publice, și a arătat necesitatea unei supravegheri mai stricte a calității tezelor de doctorat, implicit adresând problema plagiatului în mediul academic.

În primă fază, am pierdut procesul la Tribunalul București, decizia arătând că judecătoarea nu a făcut diferența între concepte simple precum comisie de îndrumare, comisie de susținere etc.

Am câștigat fără emoții la recurs, la Curtea de Apel, care a desființat decizia din fond și a decis rejudecarea cazului.

Problema este că, din cauza unui judecător care nu și-a făcut treaba cu atenție – pentru că refuz să cred că acea judecătoare era analfabetă funcțional – acest dosar s-a lungit la trei ani.

La rejudecarea dosarului de la Tribunal am câștigat, sentința fiind de această dată excelent motivată. De această dată Academia de Poliție a făcut recurs, însă completul de la Curtea de Apel București, care a judecat astăzi speța, mi-a dat dreptate definitiv și irevocabil.

Academia de Poliție, jalnica fabrică de plagiate a Ministerului de Interne, trebuie să îmi pună acum la dispoziție copii după toate referatele tezelor de doctorat susținute în instituție.

PS: Profit de acest mesaj să le aduc aminte celor de la Academia SRI că mai trebuie să îmi dea și ei niște referate în urma unui proces identic, pierdut acum doi ani. Trimiteți-mi de bună voie referatele ca să nu fiu nevoită să vă trimit, din nou, notificări!”, a adăugat jurnalista.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *