Vine sau nu foametea? Un fost ministru al Agriculturii dă verdictul

Fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, a declarat în cadrul emisiunii Descoperiți, de la postul de televiziune Antena 3, că îngrijorarea majoră care circulă în aceste zile, privind rezervele de hrană mondială, trebuie analizată cu grijă, încât să putem trage o concluzie și să ne putem proteja.

„În primul rând, eu nu sunt partener cu abordările acestea apocaliptice. Aceste analize care introduc într-un sandvici al zilei o serie întreagă de crize, unele peste altele. Am luat criza pandemică a venit și energia, iată că intră și războiul mai vine un virus și așa mai departe.Sigur că acum foarte multă lume se ancorează la la situația existentă pe planetă dată fiind această explozie a prețurilor și evident, și acest zăngănit al armelor.Însă, în 2009, la Summit-ul de la Roma, al SAO, care este structura de specialitate a ONU, s-a afirmat atunci, cu cifrele pe masă, că peste 1 miliard de oameni pe planetă suferă de malnutriție și că la fiecare 6 secunde moare un copil de foame”, spune fostul ministru.

Daea spune că aceste avertismente nu sunt de ieri de alaltăieri dar au pus pe gânduri pe toată lumea și îngrijorările sunt peste tot și oriunde, pentru că ne afectează iată direct și pe noi.

„Referitor la România, eu aici n-aș avea o abordare atât de ascuțită din punct de vedere al crizei, pentru că înțelegerea fenomenului și evident derularea activității în agricultură mă face să fiu o cu o doză de optimism mai mare decât ceilalți.Caut se găsesc echilibrul în analize, în așa fel încât să putem trage o concluzie și în același timp, să ne și putem proteja.În agricultură factorii de vegetație nu sunt la mâna omului privind apa a agricultură. Factorul vital care desenează nivelul de producție nu este în mâna noastră, deși parțial trebuia să fie”, a transmis fostul ministru.

Ultimele știri

Florin Manole îl acuză pe Dragoș Pîslaru de minciună, în scandalul morților raportați în PNRR

Florin Manole îl acuză pe Dragoș Pîslaru de minciună în scandalul persoanelor decedate raportate drept dezinstituționalizate în PNRR.

Theo Rose, explicații după criticile despre botezul lui Alfred Simonis. „Eu nu aveam nevoie de bani, dar….”

Theo Rose s-a apărat pe TikTok după ce a cântat la botezul fiului lui Alfred Simonis, spunând că nu a fost un gest de susținere politică.

Elena Udrea vrea victoria republicanilor în Congres. Fostul ministru critică „ideologia de gen” și progresismul democrat

Elena Udrea critică greșelile lui Trump, dar spune că speră în victoria republicanilor în Congresul SUA.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine