Virgil Popescu, ministrul Economiei, a declarat  la B1TV că se lucrează la o schemă de ajutor de stat pentru agenții economici din domeniul HoReCa, grav afectați, în contextul pandemiei de coronavirus.

Este o schemă de ajutor de stat pe care premierul a anunțat-o, care a fost discutată cu mediul de afaceri. Lucram de ceva timp la Ministerul Economiei pentru finalizarea acestei scheme. Astăzi am dat așa un ok pentru o variantă aproape de final. Procedura va fi în felul următor: Probabil că vom aproba un memoramdum în Guvern, cu schema de finanțare ca să putem ulterior notifica Comisia Europenaă, pentru că orice ajutor de stat trebuie notificat la C.E. și obținută aprobarea, după care vom avea Ordonanța de Urgență de aprobarea acesteia. E vorba de un ajutor de stat de 20 % pentru pierderea suferită la cifra de afaceri anului 2020, aferentă anului 2019. Practic ajutăm companiile din Horeca pentru pierderile suferite în anul 2020”, a declarat ministrul la B1TV.

Virgil Popescu anunță sprijin financiar pentru agenții economici din domeniul HoReCa

„Totul va fi electronic, automatizat. La Ministerul Economiei, toate ajutoarele către IMM-uri, de la acele Certificate de Situații de Urgență până la Schemele 1, 2 și 3 pentru IMM-uri sunt pe aplicatii informatice.Totul va fi depus online. Vor justifica cifra de afaceri. Practic noi avem interconectate bazele noastre cu ANAF-ul și vedem exact cifra de afaceri pe 2019 și in cursul acestui an, la sfârșitul anului dacă va fi cazul. Evident, în funcție de codul CAEN, fie că vorbim de hoteluri, restaurante, agenții de turism, vor fi eligibili pentru a primi acest ajutor de stat de 20% din cifra de afaceri. Nu mai vrem să plimbăm antreprenorul intre agențiile statului. Totul se va face automat din fata calculatorului”, a declarat Virgil Popescu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *