luni, mai 25, 2026
17.9 C
București

Virgil Popescu, decizie radicală în cazul lui George Simion. Parchetul General face verificări

Virgil Popescu, a anunțat că va depune plângere penală împotriva copreședintelui AUR George Simion, după ce l-a agresat în timpul dezbaterii moțiunii simple din Parlament, adresată împotriva ministrului Energiei.

Parchetul General s-a sesizat privind plângerea penală depusă de Virgil Popescu și face verificări pentru a vedea dacă este necesară deschiderea unui dosar, în urma comiterii unor infracțiuni.

„Comportamentul agresiv pe care l-a avut astăzi liderul AUR George Simion la adresa mea nu are nicio scuză. Vorbim de o formă de violență manifestată în Parlamentul României, la adresa unui ministru. Dar nu contează atât de mult dacă sunt ministru. Vorbim aici de manifestări de violență verbală la adresa altui om, de instigare la ură, la nesupunere, la un comportament irațional. Iar faptul că își legitimează aceste porniri «barbare» prin suportul cetățenilor, mi se pare un gest abject și o amenințare, pe care nu putem să o trecem ușor cu vederea”, spune Virgil Popescu.

„Există numeroase episoade similare în istorie, care s-au finalizat în adevărate traume, care au repercursiuni și în zilele noastre. Nu cred că vrem să alimentăm, prin nepăsare, un astfel de comportament.Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva. Credeam că liderul AUR, care spune despre el că este o persoană citită și educată, să își aducă aminte măcar de buna creștere, de buna cuviință, de ceea ce îl învață preoții și oamenii de bine”, a mai spus Virgil Popescu.

„Acest spectacol grotesc, pe care l-a pus în scenă astăzi, la adresa mea nu are cum să aibă ceva pozitiv. Nu voi alimenta ura cu ură! Dar cred că liderul AUR trebuie să fie sancționat pentru ceea ce a făcut astăzi. De aceea anunț că voi depune plângere penală. Cred că ne dorim cu toții o societate civilizată, în care aleșii din Parlament să nu aibă ieșiri cu tentă violentă!”, arată un comunicat al ministrului Energiei, Virgil Popescu.

Ultimele știri

Trump publică o imagine controversată. Negocieri tensionate între SUA și Iran

Donald Trump a stârnit controverse printr-o postare pe rețelele...

Ilie Bolojan, surprins de un mesaj neașteptat la biserică. Deviza Brătienilor, mai actuală ca oricând

Premierul demis Ilie Bolojan, prezent la aniversarea de 151...

Crin Antonescu critică dur conducerea PNL. Întrebări directe pentru Ciucu și Bolojan

Crin Antonescu, fost lider al PNL, lansează acuzații grave...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine