100 de lei în bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează. Cât costă bugetul voucherele de vaccinare

Vouchere pentru vaccinare. 100 de lei vor fi oferiți persoanelor care se vaccinează, pe bonuri de masă. Suma va fi acordată însă doar pentru cei care trec prin schema completă de vaccinare. Vor fi și loterii pentru persoanele deja vaccinate, a anunțat premierul Florin Cîțu.

Demararea proiectului de vouchere pentru vaccinare a fost hotărât în cadrul discuțiilor din coaliție, a anunțat prim-ministrul după ședința de guvern de marți.

Anterior, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunțase că se vor oferi bonuri de masă și, de asemenea, se caută posibilitățile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscriși cei care deja s-au vaccinat, relatează Digi24.

„Am fost de acord să începem proiectele pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere în valoare de 100 de lei şi o loterie”, a precizat premierul.

Florin Cîțu a adăugat că programul privind voucherele va fi gestionat de Ministerul Sănătăţii, iar loteria va fi analizată în perioada următoare.

„Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost astfel de programe, am alocat sume pentru medicii de familie, ştiţi foarte bine, acolo sumele n-au fost cheltuite. Atunci, propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic. Dacă sursele vor fi epuizate, vom aloca resurse mai multe. Aştept actul normativ, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Cred că o să fie HG. Oamenii se vaccinează şi apoi primesc un voucher în valoare de 100 lei. Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii, cei care fac loterii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF – loteria bonurilor fiscale – şi cred că de acolo ne vom inspira”, a explicat şeful Guvernului.

Întrebat care este impactul bugetar, el a arătat că este vorba de „50 de milioane pentru cele două proiecte”.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

CTP despre Donald Trump: Un dictator, un mârlan, „un țepar de clasă mondială”

Cristian Tudor Popescu a criticat dur comportamentul președintelui american...

Dezvăluiri din dosarul grupării Georgescu – Potra: Influenceri și magistrați invocați de procurori

Procurorii au dezvăluit, într-un rechizitoriu de 327 de pagini,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine