miercuri, iulie 16, 2025
25.2 C
București

Cum se pot pierde voucherele sociale de 250 de lei. Precizările Ministerului Investițiilor

Voucherele sociale se pot pierde dacă persoana care beneficiază de ele va înregistra venituri mai mari decât cele declarate înainte de obținerea acestora, au comunicat reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Sunt înregistrate 2.5 milioane de persoane care beneficiază de măsuri prin programul ”Sprijin pentru România”.

Beneficiarii care nu vor mai îndeplini criteriile de eligibilitate, condiția referitoare la venitul maxim lunar, nu vor mai primi sumele programate să fie virate pe carduri în lunile august, octombrie și decembrie. Cardurile pot rămâne în posesia beneficiarilor, nefiind necesar ca ele să fie returnate către unitatea emitentă, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, relatează B1TV.

Cei care nu au primit încă voucherele pentru alimente de la prima tranșă vor primi și sumele din lunile anterioare. MIPE mai anunţă că beneficiarii nu trebuie să depună vreo cerere pentru a primi cardul.

Beneficiarii deveniți eligibili ulterior primei emisiuni de carduri vor primi ajutorul începând cu luna începerii eligibilității. Suma acordată în exemplul dat de este de 750 lei (trei tranșe)”, au precizat reprezentanții MIPE.

Se actualizează listele lunar

De altfel, Ministerul Muncii va actualiza lunar listele cu beneficiarii, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde.

Familiile cu venituri sub 600 de lei lunar pe membru, pensionarii cu indemnizații mai mici de 1.500 de lei sau persoanele fără adăpost primesc, începând cu data de 1 iunie, tichete de 250 de lei la fiecare două luni, cel puțin până la sfârșitul anului.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Primul atac al lui Nicușor Dan la adresa Guvernului Bolojan: România putea trece de criză fără creșterea TVA

Președintele Nicușor Dan a afirmat luni, într-un mesaj pe...

Imagini inedite cu Președintele Nicușor Dan într-un avion low-cost. Reacția pasagerei care l-a fotografiat

Președintele Nicușor Dan a fost fotografiat într-un avion low-cost...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine