vineri, octombrie 2, 2026
17.7 C
București

11 milioane de euro pentru Sectorul “Frigului” din București! Se repară CET-ul!

ELCEN urmează să investească aproximativ 11 milioane de euro pentru achiziționarea serviciilor de întreținere și reparații la centrala pe gaz în ciclu combinat din cadrul CET Vest. Unitatea asigură căldura și apa caldă pentru cartierele Drumul Taberei, Giuleşti, Crângaşi, Militari, Politehnica şi Valea Cascadelor.

ELCEN, compania de stat care produce apa caldă și căldura din București în proporție de 94%, dar și energie electrică, a pierdut în 2022 aproximativ 800 de milioane de lei, bonusul de cogenerare, deoarece nu a reușit să iasă din insolvență. Tot din această cauză, ELCEN nu a putut accesa nici fonduri europene din PNRR, peste 300 milione lei, pentru modernizarea CET Grozăvești.

Serviciile ce urmează a fi achiziționate în cadrul contractului vizează angajarea unei firme care se va ocupa pentru șase ani de inspecția și reparațiile periodice ale turbinei, conform specificației pusă la dispoziție de ELCEN și de constructorul General Electric. De la punerea în funcțiune în 2009, centrala pe gaz de la CET Vest a funcționat peste 100.000 de ore, fiind programată pentru circa 8.000 de ore anual. În 2021, a fost modernizată printr-un proiect de peste 1 milion de euro, implementat de Yokogawa România, durata de viaţă a sistemului de automatizare al centralei fiind astfel prelungită cu 10 ani, fără perioade majore de întrerupere neprogramată.

Centrala cu ciclu combinat de la CTE București Vest, o investiție de aproape 160 milioane de euro, a fost dată în exploatare comercială în anul 2009, fiind prima unitate modernă din România pusă în funcțiune după 1990. Unitatea de cogenerare de înaltă eficiență este compusă dintr-o turbină cu gaze de 143 MW, un cazan recuperator cu ardere suplimentară și o turbină cu abur de 55 MW, sarcina termică produsă fiind de 170 Gcal/h.

Ultimele știri

Tezaurul României, pe agenda Consiliului Europei. Bulai cere inclusiv compensarea din activele rusești înghețate

Iulian Bulai a depus la Consiliul Europei o moțiune pentru restituirea Tezaurului României confiscat de Moscova în 1917.

AUR acuză o manevră politică la DNA. Partidul spune că Bolojan este „flexibilizat” înainte de consultările de la Cotroceni

AUR acuză o manevră politică în spatele citării lui Bolojan la DNA, chiar înainte de consultările de la Cotroceni.

Avocatul lui Fănel Bogos, primele declarații după audierea lui Ilie Bolojan: “Nu va fi urmărit penal vreodată Bolojan. Pentru că știu probele din dosar....

Avocatul lui Fănel Bogos spune că Ilie Bolojan a fost sincer la DNA Iași și că nu va fi urmărit penal niciodată.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine