turcanu jpg

Pe 10 iunie 2021 o asociere de firme era desemnată câștigătoare a unui contract de 175 de milioane de lei. Banii erau plătiți de Consiliul Județean Botoșani pentru lucrări de construire a unor drumuri din județ. Un an mai târziu instituția decide să mărească suma cu 39 de milioane de lei.

Lucrări întârziate și prețuri mărite

Cu toate aceste anunțul de modificare al contractului specifică faptul că această majorare nu este una substanțială deși se apropia de un sfert din valoarea inițială a înțelegerii.

În acest fel contractul ajunge la valoarea de 214 milioane de lei în momentul în care ar mai fi trebuit să fie unsprezece luni până la finalizarea sa. Lucrările pentru care Consiliul Județean scotea din buzunar peste 50 de milioane de euro cu tot cu TVA trebuiau să fie recepționate la finele lunii iunie.

Cu cinci zile înainte ca această dată să expire, oficialii din Botoșani au decis să prelungească termenul de recepție cu două luni.

Povestea devine și mai interesantă în momentul în care vedem cine este liderul asocierii de firme care trebuie să încaseze banii. Cornells Flor este firma patronată de Marcel Birsan, afacerist condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru cumpărare de influență. El a făcut acord de recunoaștere cu procurorii și a scăpat de pușcărie după ce a recunoscut că i-a dat mită președintelui de la Consiliul Județean Botoșani, Florin Țurcanu.

Președinte CJ condamnat

Acesta din urmă a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu executare la finele anului trecut. În timp ce politicianul se ascunde de brațul lung al legii, afaceristul continuă contractele cu instituția condusă de fostul său complice.

În afară de lucrarea de 214 milioane de lei oferită chiar de Consiliul Județean din Botoșani, firma lui Marcel Bîrsan a semnat 53 de contracte noi în primele șase luni ale acestui an. Valoarea totală a proiectelor în care Cornells Flor este implicat numai în 2023 se ridică la peste un miliard de lei fără TVA.

Această sumă nu este încasată numai de firmele afaceristului corupător și denunțător. Firma lui Bîrsan intră în licitații împreună cu alți parteneri în funcție de specificul lucrării. În timp ce era în întârziere cu execuția lucrărilor din contractul de 50 de milioane de euro din Botoșani, Cornells Flor a mai primit de la o stațiune de cercetare din județ un contract de 61 de milioane de lei într-o asociere cu alte trei firme.

La trei zile după ce a primit un răgaz să termine lucrarea pentru Consiliul Județean, firma a semnat un contract cu localitatea Copalău. De data aceasta, firma lui Marcel Bîrsan urmează să încaseze toți banii și chiar mai mulți în cazul în care și această instituție urmează să suplimenteze valoarea contractului.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *