Institutul Diplomatic este subiectul principal al unui memoriu înaintat de mai mulți angajați către conducerea Ministerului Afacerilor Externe. Managementul IDR este desființat în cadrul documentului.
Directoarea de la Institutul Diplomatic ținta contestatarilor
„Doamna Spinaru nu poate face dovada efectuării nici măcar a unei activităţi legate de cercetare în domeniul relaţiilor internaţionale sau a publicării de studii în domeniu, fiind de asemenea lipsită de experienţă legată de conducerea unor unităţi de cercetare – dezvoltare” se arată în document.
Contestatarii Simonei Spinarul susțin că aceasta nu are experiență pentru a îndeplini obiectivele Institutului Diplomatic.
IDR a suspendat revista Caiete Diplomatice
Conform celor care au întocmit „rechizitoriul” șefei de la IDR în timpul mandatului ei, institutul a redus turația motoarelor. În 2014 s-au publicat 12 studii de analiză politică. În 2015 au apărut 13 astfel de studii, iar în 2016 IDR a publicat 9 studii. Contestatarii consideră că din 2017 frecvența acestor studii s-a redus simțitor.
„ Un alt eșec grav al mandatului de director DFE al dnei Simona Spinaru este legat de revista Caiete diplomatice, care nu a mai apărut în anii 2018 și 2019. La vremea instalării în funcția de director DFE a dnei Simona Spinaru, prof. univ. dr. Ovidiu Bozgan (în calitate de redactor-șef) pregătea dosarul de acreditare științifică a publicației. Or, lipsa de continuitate a aparițiilor a compromis acest demers important.” Se arată în document.
Diplomația Marii Uniri – un eșec de centenar
Un eșec important al Institutului Diplomatic se referă la ratarea Centenarului. Anul trecut IDR trebuia să publice un volum despre documentele diplomatice legate de unirea principatelor românești.
„Simona Spinaru a menționat, în Raportul de activitate pe anul 2018, editarea volumului Diplomația Marii Uniri în documente diplomatice, deși acesta nu a apărut nici până în prezent. În ultima versiune cunoscută a lucrării transmisă la tipar, dna Spinaru se autointitulează „coordonator” (în condițiile în care dumneaei nu a avut nicio contribuție în acest sens) și se omagiază pe sine în Nota asupra ediției” se arată în raport.
De la traforaj la Institutul Diplomatic
Una dintre cele mai grave acuze se referă la politica de angajări a IDR. „În perioada 2017-2020, instituția a renunţat practic la organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, fiind organizat la sfîrșitul anului 2018 un singur concurs pentru ocuparea a doar 2 posturi de execuție vacante: 1 post de consilier juridic și 1 post de “contabil șef” se arată în document.
Semnatarii mai susțin că la Institutul Diplomatic a fost adus un profesor de la o școală profesională aflată în județul natal al directoarei.
Politica de cadre a făcut ca în prezent, mai bine de o treime din posturile de execuție să nu fie ocupate, iar conducerea să nu organizeze concursuri pentru ocuparea lor.