miercuri, octombrie 7, 2026
12.9 C
București

Europarlamentarii AUR cer „momentul adevărului” în semnarea acordului UE-MERCOSUR. Când se parafează

Europarlamentarii AUR au sesizat Comisia Europeană și Consiliul European, invocând lipsa unui mandat legal pentru semnarea Acordului UE-MERCOSUR. Semnatarii, Georgiana Teodorescu, Adrian Axinia și Gheorghe Piperea, solicită clarificări înaintea semnării documentului.

Potrivit unui comunicat AUR, semnarea acordului internațional nu poate avea loc fără o decizie formală a Consiliului Uniunii Europene, adoptată într-o ședință legală sau printr-o procedură scrisă. „O simplă reuniune a COREPER II nu poate substitui această etapă obligatorie, întrucât COREPER are exclusiv un rol tehnic și pregătitor, fără competență decizională”, se arată în comunicat.

Europarlamentarii AUR susțin că, fără o decizie a Consiliului UE, Ursula von der Leyen nu are dreptul legal de a semna Acordul MERCOSUR. Aceștia consideră că un astfel de pas ar încălca procedurile europene și tratatele în vigoare.

AUR solicită convocarea de urgență a Consiliului UE înaintea deplasării în Paraguay, pentru ca un ministru român să își asume public votul pe un acord care, conform partidului, afectează fermierii și economia.

Partidul susține că votul ar fi un „moment al adevărului”, în care românii ar afla în ce interes și cu ce mandat acționează reprezentanții Guvernului României.

AUR avertizează că ocolirea Consiliului UE și a miniștrilor statelor membre subminează controlul democratic și suveranitatea decizională. Semnarea acordului în aceste condiții ar putea fi contestată juridic.

„Alianța pentru Unirea Românilor va continua toate demersurile politice și instituționale necesare pentru apărarea intereselor fermierilor români, a economiei naționale și a respectării stricte a tratatelor europene”, se menționează în comunicat.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să semneze sâmbătă, 17 ianuarie, la Asuncion, capitala Paraguayului, acordul de liber schimb cu Mercosur, a informat Bruxellesul. Acordul, rezultat al peste 25 de ani de negocieri, este văzut ca esențial pentru stimularea exporturilor și întărirea legăturilor diplomatice, deși a stârnit proteste din partea fermierilor europeni.

Ultimele știri

Factura la gaze rămâne stabilă pentru români. Expert: prețul final nu ar crește, deși gazul european s-a scumpit cu 162%

Gazele europene s-au scumpit cu peste 160% în 2026, dar expert spune că factura românilor nu va crește semnificativ în iarna 2026-2027.

Vizita lui Călin Georgescu la o mănăstire din Oradea a adus sancțiuni bisericești. Stareța și duhovnicul l-au numit „Președintele Ales”

Stareța și duhovnicul Mănăstirii Sfintei Cruci din Oradea au fost sancționați după ce l-au numit pe Călin Georgescu „Președintele Ales”.

Diana Șoșoacă atacă nominalizarea lui Luca Niculescu: „Schimbăm Tanda pe Manda”

S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor vota Guvernul Niculescu și cere organizarea de alegeri anticipate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine