IACOB EMANUEL

Absolvent a două facultăți și a două programe de master, Emanuel Iacob are în portofoliu și două mandate de consilier local la Primăria sectorului 6.

Dacă în anul 2013, bărbatul a devenit consilier local după demisia lui Jicman Liviu Sebastian, în 2016 el a fost ales pe listele Partidului Social Democrat (PSD).

Anterior, în perioada 2000 – 2013, Iacob Emanuel a fost angajat tot la stat. El a ocupat funcția de inspector de specialitate în cadrul Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6.

În perioada 1998 – 2000, consilierul local a lucrat în presă, la cotidianul Dimineața.

Potrivit declarației de avere, Iacob Emanuel deține obiecte de artă, dobândite în anul 2000, în valoare de 8.000 de euro.

În anul 2018, singurul venit al acestuiaa fost indemnizația de consilier local, el încasând 12.000 de lei.

Iacob Emanuel este vicepreședinte al Centrului pentru Umanism și Drepturile Omului din România (CUDOR). De asemenea, el este vicepreședinte al organizației PSD sector 6.

În anul 2005, Iacob a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității București. În 2009, tânărul a terminat a doua facultate – Istorie, Muzeologie și Arhivistică. Doi ani mai târziu, acesta a finalizat primul program de masterat – „România în secolul XX” (Facultatea de Istorie). În anul 2014, Iacob a terminat și al doilea master – „Ingineria și managementul calității și mediului” (Universitatea Politehnică din București).

Ultimele știri

Robert Negoiță propune desființarea Primăriei Capitalei. Vrea ca sectoarele să preia majoritatea serviciilor publice

Robert Negoiță spune că Bucureștiul ar merge mai bine fără Primăria Capitalei și propune mai multă putere pentru sectoare.

Criza Tribunalului Constituțional polonez ajunge la Bruxelles. Comisia Europeană cere respectarea deciziilor CJUE

Comisia Europeană urmărește criza de la Tribunalul Constituțional polonez, după confruntarea dintre președintele Nawrocki și autorități, transmisă în direct la televizor.

Gheorghe Piperea avertizează asupra impozitelor pe case. Vede riscul unor taxe uriașe din 2027

Gheorghe Piperea avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește uriaș din 2027, din cauza obligațiilor asumate prin PNRR.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine

Articolul precedent
Articolul următor