marți, septembrie 29, 2026
20.2 C
București

Elena Iancu

Elena Iancu o casieră a Interbrands M&D și membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul (USB). Ea a devenit, în 2016, consilier local în Sectorul 4.

Potrivit declarației de avere, Elena Iancu deține cote părți din două apartamente. Un imobil are 52 de mp și a fost cumpărat în anul 1991. Cel de-al doilea are 62 mp, moștenit în anul 2018. Iancu are și un autoturism Opel Corsa fabricat în anul 2008. Pe de altă parte, în martie 2018, Iancu Elena a vândut un apartament cu suma de aproape 128.000 de lei.

În anul 2018, consiliera a câștigat circa 50.000 de lei, din mai multe surse. Ea a luat 3.600 de lei ca președinte al Asociației de proprietari din blocul în care locuiește. Peste 21.000 de lei au venit de la cabinetul unui parlamentar unde este consilieră. Femeia a încasat 13.500 de lei din pensia de invaliditate și 12.000 de lei din indemnizația de consilier local.

Însă, în luna februarie a acestui an, Elena Iancu și colegul său, Sorin Ceacâr, au fost suspendați din USR, pentru că ar fi participat la o ședință a Consiliului Local al Sectorului 4. Astfel, ședința respectivă a avut cvorum și a fost adoptată o hotărâre care nu era pe placul conducerii USR.

Elena Iancu a absolvit Liceul Economic și Facultatea de Finanțe Bănci, iar ulterior a fost angajată a Institutului Proiect București, ca funcționar economic.

Ultimele știri

Peter Magyar rămâne fără imunitate parlamentară. Premierul Ungariei e anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre

Parlamentul Ungariei i-a ridicat imunitatea premierului Peter Magyar, anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre.

Călin Georgescu contestă sechestrul pe vila din Mogoșoaia. Termenul a fost stabilit de Tribunalul București

Călin Georgescu contestă sechestrul DIICOT pe vila din Mogoșoaia. Tribunalul București dezbate cauza pe 7 octombrie.

OMV Petrom a anunțat când va scoate gazele din Marea Neagră. Totul merge conform planului

OMV Petrom şi Romgaz estimează că primele gaze din Neptun Deep vor ajunge în reţeaua naţională în prima jumătate a lui 2027.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine