marți, aprilie 14, 2026
15.5 C
București

Elena Iancu

Elena Iancu o casieră a Interbrands M&D și membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul (USB). Ea a devenit, în 2016, consilier local în Sectorul 4.

Potrivit declarației de avere, Elena Iancu deține cote părți din două apartamente. Un imobil are 52 de mp și a fost cumpărat în anul 1991. Cel de-al doilea are 62 mp, moștenit în anul 2018. Iancu are și un autoturism Opel Corsa fabricat în anul 2008. Pe de altă parte, în martie 2018, Iancu Elena a vândut un apartament cu suma de aproape 128.000 de lei.

În anul 2018, consiliera a câștigat circa 50.000 de lei, din mai multe surse. Ea a luat 3.600 de lei ca președinte al Asociației de proprietari din blocul în care locuiește. Peste 21.000 de lei au venit de la cabinetul unui parlamentar unde este consilieră. Femeia a încasat 13.500 de lei din pensia de invaliditate și 12.000 de lei din indemnizația de consilier local.

Însă, în luna februarie a acestui an, Elena Iancu și colegul său, Sorin Ceacâr, au fost suspendați din USR, pentru că ar fi participat la o ședință a Consiliului Local al Sectorului 4. Astfel, ședința respectivă a avut cvorum și a fost adoptată o hotărâre care nu era pe placul conducerii USR.

Elena Iancu a absolvit Liceul Economic și Facultatea de Finanțe Bănci, iar ulterior a fost angajată a Institutului Proiect București, ca funcționar economic.

Ultimele știri

Primele căpșuni românești, pe tarabe. Cât ar putea să coste kilogramul după ce frigul a crescut prețurile

Agricultorii români se pregătesc să aducă pe piață primele...

Nicuşor Dan cere desecretizarea achiziţiilor de vaccinuri Pfizer

Președintele Nicușor Dan solicită transparentizarea informațiilor privind achiziția vaccinurilor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine