Jaqueline Christina Niculescu este unul dintre oamenii noi din viața politică românească. În 2016, la 33 de ani, Christina Niculescu a candidat pe listele USR și a obținut un mandat de consilier local în sectorul 5. Și ar mai vrea încă unul.
„Problemele orașului sunt multe, însă unele cred că sunt urgente (…) Există încă în București, străzi fără utilități, fără iluminat stradal și neasfaltate, deși cetățenii acelor zone sunt sunt plătitori de taxe la fel ca toți ceilalți. (…) Principala problemă a celui mai sărac sector din Bucuresti, sectorul 5, este lipsa de transparența a primăriei, iar coruptia se poate instala doar acolo unde nu exista transparenta. De aceea cred că este nevoie nu doar de reducerea birocrației, ci și de transparentizarea primăriilor codașe.
(…) A doua problemă urgentă este cea a calității aerului (…) Cred că avem nevoie de păduri urbane, parcuri și spații verzi și educare in privința protecției mediului. Reducerea traficului și o șosea de centură sunt printre primele soluții”, precizează Niculescu Christina în programul său.
În 2014, Jaqueline Christina Niculescu a moștenit un sfert dintr-un apartament cu suprafața de peste 130 mp, situat în Capitală. Trei ani mai târziu, în 2017, femeia a mai moștenit jumătate dintr-un apartament de peste 110 mp aflat în București.
Christina Jaqueline Niculescu a câștigat, în anul 2018, aproape 80.000 de lei. Femeia a încasat circa 13.000 de lei din indemnizația de consilier local. Ea a mai primit peste 66.000 lei ca reprezentant comercial al Oracle România SRL.
Christina Niculescu – studii și experiență profesională
În 2008, Christina Niculescu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din Tsukuba, Japonia. În 2010, ea a finalizat un master în Drept la aceeași universitate. În perioada 2005 – 2010, femeia a lucrat în Japonia ca profesor de limba engleză și asistent universitar.
De asemenea, din septembrie 2014, femeia este traducător în/din limba germană, deținând o autorizație emisă de Ministerul Justiției din România.
Din 2011, Jaqueline Niculescu s-a întors în România și a lucrat la HP (2011 – 2014) și Calsonic Kansei Corporation (2013 – 2014). Ea a făcut traduceri simultane în/din română, emgleză și japoneză. În prezent, femeia lucrează la Oracle România, unde a fost angajată în decembrie 2014.