Şeful ANAF vrea modificarea codului de procedură fiscală: „Trebuie să intensificăm executarea silită”

Preşedintele ANAF, Lucian Heiuş, a declarat joi că trebuie impulsionate mijloacele prin care se recuperează debitele care se rostogolesc de la an la an şi, totodată, să fie intensificată executarea silită, motiv pentru care va cere Ministerului de Finanţe modificarea codului de procedură fiscală, informează Agerpres.

„Trebuie să accelerăm şi să impulsionăm mijloacele prin care recuperăm acele debite care se rostogolesc de la an la an şi să intensificăm executarea silită. Şi, aici, o să am o mare nevoie de Ministerul de Finanţe ca să ne ajute să modificăm un pic codul de procedură fiscală. Împreună cu o parte din partenerii sociali am avut discuţii pe această modificare, pe partea de administrare. Chiar dacă am reuşit să facem modificarea pe partea de inspecţie fiscală, n-am reuşit pe partea de administrare a veniturilor, dar sper ca în lunile următoare să putem să modificăm codul de procedură fiscală şi să dăm o mai mare elasticitate”, a spus şeful ANAF.

Lucian Heiuş a adăugat că este nevoie de înțelegere pentru datornicii care trec printr-o „perioadă dificilă”, dar trebuie „în acelaşi timp, să avem şi noi instrumentele pentru a putea recupera de la cei care chiar nu înţeleg niciodată că trebuie să plătească ceea ce au de plată”. În ceea ce priveşte modernizarea ANAF, Lucian Heiuş şi-a exprimat speranţa ca „greutăţile” întâmpinate în general în procesul de achiziţii publice, „să nu fie o piedică reală în demararea şi achiziţionarea serviciilor IT” de care instituţia are nevoie pentru a implementa acele mari proiecte de digitalizare, finanţate din PNRR. Şeful ANAF a subliniat că proiectele de digitalizare vor duce la o schimbare a modului în care contribuabilii interacţionează cu ANAF, precum şi la creşterea eficienţei prin instrumente care sunt puse la dispoziţie.

Ultimele știri

Narcisa Iorga îl acuză pe Bolojan de amenzi „oribile” la CNA. Fosta oficială vede o încercare de a reduce presa la tăcere

Narcisa Iorga acuză Guvernul Bolojan că a majorat amenzile CNA pentru a descuraja criticile la adresa fostului premier.

Victor Ponta anticipează un scor-record pentru Călin Georgescu. „Dosarul lui este unul politic”

Victor Ponta spune că Georgescu ar lua acum peste 45% la alegeri și consideră dosarul acestuia unul politic.

Rareș Bogdan atacă dur conducerea PNL. Îl acuză pe Bolojan că a transformat partidul într-un „USR 2”

Rareș Bogdan îl acuză pe Ilie Bolojan că a dus PNL în opoziție și l-a transformat într-un „USR 2”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine