Petre Daea, precizări despre banii europeni pentru Agricultură: „O sumă derizorie!”

Ministrul Agriculturii a făcut noi precizări despre sumele alocate de Uniunea Europeană pentru fermierii români.

Suma de 10,5 milioane de euro, alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina, este cu mult mai mică decât cea acordată altor țări.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, la Antena 3 CNN, că nu a primit informații clare despre majorarea acestor cifre, deși președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că va analiza situația României.

„Nu știu cu cât va fi majorată această sumă. Noi am prezentat clar, la nivelul Comisiei Europene, efectul devastator cu care se confruntă fermierii români.

Noi am fost puși în situația de a lua act de o formulă, pe o sumă extraordinar de mică, derizorie, având în vedere contextul nevoilor permanente și dorința de le face un bine celor care se află în proximitatea războiului din Ucraina.

În momentul în care am avut întâlnirea cu domnul comisar,  ne-a prezentat formula, spunându-ne că aceasta este interpretarea Comisiei.

Practic, ne-a pus în fața unui fapt împlinit, iar noi am solicitat insistent să se modifice formula de calcul”, a spus ministrul Agriculturii.

Ultimele știri

Întorsătură neașteptată în scandalul capului de porc. Un angajat AUR îl acuză pe Lulea că și-a înscenat singur amenințările

Un consilier parlamentar AUR recunoaște că el a pus capetele de porc, dar acuză că totul a fost plănuit de Marius Lulea pentru a-l compromite pe George Simion.

Daniel Zamfir anunță „deuserizarea” Ministerului Economiei. Foștii consilieri USR, „termite”

Daniel Zamfir anunță „deuserizarea” Ministerului Economiei și îi numește pe foștii consilieri USR „termite”.

Fost viceprimar din Slatina, suspectat de camătă. Ar fi tras cu arma când au venit mascații

Un fost viceprimar din Slatina ar fi tras cu arma în timpul unei percheziții într-un dosar de camătă și șantaj.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine