Directorii ruși de la Petrotel au fost demiși iar în funcție a rămas un singur român. Măsurile au fost decise de conducerea Lukoil, compania rusă care operează benzinăriile din România și rafinăria de la Ploiești.
Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieștene Petrotel Lukoil i-a înlocuit pe 4 dintre cei 5 membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei.
Înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbați din funcții.
Au fost înlocuiți din directorat rușii Aleksei Kovalenko (director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic și financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) și Kuzma Oligov (director de personal) arată Profit.ro, citat de B1TV.
Singurul membru al directoratului păstrat a fost românul Dan Dănulescu, numit director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil.
El a rămas și cu unica funcție anterioară, cea de inginer-șef. Dănulescu lucrează la rafinăria Petrotel de aproape 20 de ani, respectiv din decembrie 2003.
Ceilalți membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duțu (contabil-șef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiță (director de producție, în companie din 2013) și Ion Mura (director economic și financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).
Ucraineanul Oleksii Bibik este cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil. A fost numit director de resurse umane, el primind permis de ședere în România din partea autorităților de la București.
Potrivit presei ucrainene, începând din 2003, Oleksii Bibik a deținut mai multe poziții în conducerea operațiunilor din Ucraina ale Lukoil, inclusiv pe cele de director HR și director general adjunct al rafinăriei din Odesa a rușilor, a patra cea mai mare din țara vecină.