Jens Stoltenberg, mesaj pentru Moscova transmis de la Kiev

Obiectivul principal al NATO este victoria forțelor Kievului în războiul cu trupele Moscovei, iar viitorul Ucrainei este în Alianța Nord-Atlantică.

Mesajul a fost transmis, joi, în cursul vizitei la Kiev, de Secretarul General al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

„Viitorul Ucrainei este în familia euroatlantică. Viitorul Ucrainei este în NATO. În același timp, obiectivul principal al Alianței, al aliaților, este să se asigure că Ucraina câștigă”, a spus Stoltenberg, citat de presa internațională.

Aflat alături de șeful NATO, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus, la rândul său, că „este momentul” ca alianța militară să adreseze Ucrainei o invitație de aderare.

El a insistat pentru ca partenerii occidentali șă-și depășească „reticențele” în ceea ce privește livrarea, către Kiev, a armamentului modern greu și a avioanelor de luptă.

„I-am cerut secretarului general să ne ajute să depășim reticența partenerilor noștri de a ne furniza arme cu rază lungă de acțiune, avioane moderne, artilerie și vehicule blindate (…)

Summitul NATO de la Vilnius ar putea fi istoric. Sunt recunoscător pentru invitația de a participa la summit, dar este important ca Ucraina să primească o invitație corespunzătoare”, a spus Zelenski, insistând asupra necesității garanțiilor de securitate „pentru ucrainenii care se îndreaptă spre NATO”.

Moscova se opune vehement eventualei admiteri a Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică și și-a reconfirmat, joi, opoziția, prin purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.

Stoltenberg s-a dus la Bucea și a cerut pedepsirea vinovaților pentru crimele împotriva civililor

Acesta a spus că primirea în NATO a Ucrainei ar însemna „un grav pericol” pentru securitatea Rusiei.

În cursul vizitei sale în Ucraina, Secretarul General al NATO, s-a deplasat, joi dimineață, în orașul Bucea, la un an după ce eliberarea acestuia de sub ocupația trupelor ruse a scos la lumină crimele comise acolo împotriva civililor.

Stoltenberg, care s-a declarat „profund emoționat” de ceea ce a văzut acolo, a cerut ca responsabilii pentru atrocitățile împotriva poporului ucrainean să fie trași la răspundere.

 

Ultimele știri

Daniel Zamfir acuză un dezastru la Ministerul Economiei. Execuția bugetară a fost de doar 23%

Daniel Zamfir spune că a găsit o execuție bugetară de doar 23% la Ministerul Economiei și acuză foști miniștri USR.

Cât trebuie să câștigi ca să fii „bogat” în 2027. Bucureștiul și Cluj-Napoca, cele mai mari praguri salariale din țară

Ce salariu net trebuie să câștigi în 2027 ca să fii în topul celor mai bine plătiți 10%, pe orașe și categorii de vârstă.

Elena Udrea compară modul de guvernare USR cu gestionarea tragediei feroviare din Spania

Elena Udrea acuză USR că face politică din postări virale, nu din rezultate, pornind de la tragedia feroviară din Spania.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine