STB și Metrorex pregătesc campanii de informare pentru călătorii care ascultă muzică tare sau vorbesc la telefon pe speaker. Autoritățile avertizează că cei care deranjează liniștea publică riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Măsura vine după tot mai multe reclamații ale bucureștenilor nemulțumiți de acest comportament.
Tot mai mulți locuitori ai Capitalei se plâng de pasagerii care folosesc telefoanele mobile fără căști în mijloacele de transport public. Unii ascultă mesaje audio la volum maxim, alții poartă conversații personale pe speaker, deranjând astfel ceilalți călători.
Reprezentanții transportului public vor să pună capăt acestor obiceiuri printr-o combinație de informare și sancțiuni, conform legii în vigoare.
„Urmează să înceapă mai mult campanii și în ceea ce privește vorbitul la telefon într-un mod sau să asculți reel-urile de pe telefon la un volum foarte mare, astfel încât să creezi un disconfort celor din tren”, a declarat Marian Artimon, sindicalist.
Explicația unui sociolog
Specialiștii leagă acest fenomen de estomparea granițelor dintre viața privată și cea publică, un proces accelerat de evoluția tehnologiei.
„Au apărut din cauza lipsei unei granițe stabile dintre intimitatea psihologică și intimitatea fizică, iar telefoanele mobile din ce în ce mai avansate contribuie foarte mult la accentuarea acestei distincții”, a explicat sociologul Dragoș Obreja.
Situația nu este singulară în Europa. În Anglia, de pildă, amenzile pentru fapte similare pot urca până la 1.000 de lire sterline.
Ce recomandă STB
Compania STB le cere călătorilor să folosească fie căști, fie să țină telefonul la ureche atunci când ascultă mesaje audio, tocmai pentru a nu-i deranja pe ceilalți pasageri. Totodată, STB atrage atenția că persoanele care tulbură liniștea publică pot primi amenzi de până la 1.000 de lei.
