Șeful Poliției Sectorului 6 a picat cu nota 4 la examenul de titular pentru propria funcție

Șeful Poliției Sectorului 6, comisarul șef Ovidiu Țican, a picat cu nota 4 la examenul de titularizare pentru postul pe care, deocamdată, îl ocupă din postura de împuternicit. Odată cu el a concurat pentru postul de șef al Poliției Sectorului 6 și adjunctul Secției 11, însă acesta a obținut puțin peste nota 1.

Vacantă de ani buni, funcția de șef al Poliției Sectorului 6 a fost scoasă la concurs. La examen s-au înscris comisarul șef Ovidiu Țican, cel care, de altfel, este împuternicit pe funcția respectivă, dar și comisarul șef Lucian Cristescu, adjunctul Secției 11, scrie Gândul.

Pentru obținerea postului, cei doi ar fi trebuit să știe la perfecție o bibliografie vastă care, pe lângă Codul penal și cel de procedură penală, ar fi trebuit să aibă cunoștințe solide de managementul resurselor umane, strategie de apărare a țării, drepturile fundamentale ale omului, comunicare publică și multe altele.

În urma examenului, ambii polițiști cu funcții de conducere au fost declarați respinși. Conform rezultatelor afișate de Serviciul Resurse Umane al Poliției Capitalei, actualul șef împuternicit la comanda Poliției Sectorului 6, comisarul șef Țican, a primit nota 4,10, în timp ce contracandidatul său, de la Secția 11, a fost notat cu 1,38 pentru ce a scris în lucrarea sa.

Țican a rămas în funcția pentru care a picat cu nota 4

Chiar dacă a picat examenul, Ovidiu Țican rămâne șef peste Poliția Sectorului 6 din București, deoarece încă nu i-a expirat împuternicirea la comanda instituției.

Surse din Poliția Capitalei au declarat, pentru Gândul, că Ovidiu Țican este un ofițer cu experiență îndelungată, în condițiile în care, ani la rând, și-a desfășurat activitatea din poziția de comandant al Secției 19, care acoperă unele dintre cele mai periculoase zone din cartierul Rahova, din Sectorul 5.

Ultimele știri

Guvernul vrea bugetul pe 2027 votat până la final de an. Cărbunaru anunță un calendar accelerat

Guvernul vrea ca bugetul pe 2027 să fie votat în Parlament până la finalul anului, anunță Dan Cărbunaru.

Ministrul Sănătății anunță controale în 25 de ambulatorii după ce a auzit de „pacienți fictivi”. Rogobete respinge acuzația de „vânătoare de vrăjitoare”

Ministrul Sănătății a dispus controale în 25 de ambulatorii din 13 orașe, după ce pacienții au semnalat nereguli la programări.

România ar putea evita retrogradarea la „junk”. Nazare spune că totul ține de disciplina fiscală a statului

Alexandru Nazare spune că România poate evita retrogradarea la junk și confirmă indexarea pensiilor, dar e rezervat privind reducerea TVA la alimente.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine