luni, mai 25, 2026
15.3 C
București

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal: „A fost o opţiune absolut firească”

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunțat că s-a înscris în Partidul Naţional Liberal. Ea a explicat că „a fost o opțiune absolut firească”.

Ligia Deca a explicat că PNL Sector 6 „a fost o opţiune firească”. „Pe lângă faptul că locuiesc în Sectorul 6, PNL Sector 6 a fost leadership-ul partidului. Se vede buna gospodărire şi prezenţa PNL în sector. A fost o opţiune absolut firească şi mi-am dorit să fac lucruri pentru acest sector pe zona educaţională. Ştiu că avem şcoli în construcţie cu Banca Mondială, avem unităţi de învăţământ care se reabilitează pe fonduri europene. Este important să ajutăm cât putem comunitatea”, a declarat Deca, citată în comunicat. Ministrul a mai adăugat că este un om de echipă și consideră că cele mai bune rezultate au la bază efort și obiective comune.

„Sunt un om de echipă, deoarece consider că cele mai bune rezultate au la bază efort și obiective comune! Și pentru că acest principiu m-a ghidat de-a lungul anilor și m-a ajutat să iau cele mai bune decizii profesionale, aleg să fac parte din cele mai bune echipe. Echipa Partidului Național Liberal este cea care a avut încrederea că pot aduce schimbările de care sistemul educațional din România are nevoie de multă vreme”, a mai spus Deca, potrivit unei postări de pe Facebook a Partidului Național Liberal. Deca le-a mulțumit președintelui PNL Nicolae Ciucă și primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, pentru sprijinul acordat. „Îi mulțumesc președintelui PNL Nicolae Ciucă, pentru sprijinul acordat, dar și primarului Ciprian Ciucu, care m-a asigurat de sprijinul său în ce privește activitatea mea în cadrul PNL Sector 6. Aici, am găsit o echipă profesionistă, deschisă și motivată să se implice în proiecte concrete pentru comunitate. Sunt sigură că, împreună, vom pune umărul pentru a promova cele mai bune soluții pentru educație în plan local!”, a mai spus Ligia Deca. „Ne bucurăm că avem la PNL Sector 6 un coleg de rangul dumneavoastră şi sunt convins că vom face împreună lucruri bune pentru partea de vest a oraşului nostru”, i-a transmis preşedintele filialei, Ciprian Ciucu, ministrului Educaţiei, Ligia Deca.

Ultimele știri

Trump publică o imagine controversată. Negocieri tensionate între SUA și Iran

Donald Trump a stârnit controverse printr-o postare pe rețelele...

Ilie Bolojan, surprins de un mesaj neașteptat la biserică. Deviza Brătienilor, mai actuală ca oricând

Premierul demis Ilie Bolojan, prezent la aniversarea de 151...

Crin Antonescu critică dur conducerea PNL. Întrebări directe pentru Ciucu și Bolojan

Crin Antonescu, fost lider al PNL, lansează acuzații grave...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine