Radu Cristescu îl apără pe Călin Georgescu după prelungirea arestului. PSD-istul face o comparație cu un caz care a șocat România în 2014

Deputatul PSD Radu Cristescu a criticat dur decizia prin care Călin Georgescu rămâne în arest preventiv încă 30 de zile. Social-democratul a comparat situația fostului candidat la prezidențiale cu cazul de viol de la Văleni, din 2014, acuzând justiția de dublă măsură. Decizia privind arestarea lui Georgescu este definitivă.

Curtea de Apel București a decis, joi seară, prelungirea arestării preventive a lui Călin Georgescu cu încă 30 de zile. Instanța a admis contestația depusă de DIICOT, iar decizia este definitivă. Fostul candidat la prezidențiale este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Reacția lui Radu Cristescu

Social-democratul Radu Cristescu a reacționat pe Facebook, ironizând modul în care funcționează actul de justiție în acest caz. El a pus la îndoială soliditatea probelor din dosar și a susținut că magistrații ar aplica măsuri diferite în funcție de persoana cercetată.

„Astăzi, Justiția din România ne-a mai arătat o dată cât de impecabil și obiectiv funcționează „cântarul” din instanțe. Călin Georgescu a mai încasat 30 de zile de arest preventiv pentru o presupusă înșelăciune, pe baza unor probe atât de „subțiri” încât le bate vântul prin dosar”, a scris Cristescu. El a adăugat că, în statul de drept, cătușele s-ar pune „instant și cu generozitate” atunci când este vorba despre persoana potrivită, însă a propus o comparație cu modul în care justiția ar trata fapte pe care le-a numit „minore”.

Comparația cu cazul de la Văleni

Pentru a-și susține argumentul, parlamentarul PSD a adus în discuție un caz petrecut în 2014, în localitatea vasluiană Văleni. Atunci, o minoră care se întorcea de la școală a fost urcată cu forța într-o mașină, iar șapte persoane au violat-o ore în șir.

Cristescu a descris cum au fost tratați inculpații din acel dosar: „şapte bestii cu chip de om din localitatea vasluiană Văleni au fost arestaţi, fiind acuzaţi că au oprit o copilă de liceu care se întorcea de la şcoală, au luat-o cu maşina şi au violat-o ore-n șir, lăsând-o aproape fără răsuflare. Cei 7 au fost cercetaţi doar sub control judiciar, că au avut parte de judecători buni samariteni. Au fost plasați în arest abia în urma reacţiilor vehemente din partea societăţii civile.” Potrivit social-democratului, cei șapte au recunoscut faptele și au primit pedepse între șase și 10 ani de închisoare, însă niciunul nu ar fi executat integral condamnarea, ultimul ieșind din penitenciar la aproximativ patru ani de la o sentință de 10 ani.

Parlamentarul a continuat prin a contrasta acest tratament cu cel aplicat în dosarul lui Georgescu, susținând că o acuzație de înșelăciune ar genera reacții disproporționate din partea instanțelor. El a conchis: „Pentru monștrii cu acte în regulă există clemență și eliberare condiționată; pentru cine nu trebuie, există celula rece. Bravo, justiție independentă!” Cristescu a mai scris că, în opinia sa, gravitatea unei fapte s-ar măsura în România „exclusiv în funcție de numele celui cercetat” și de posibile interese politice.

Noul dosar invocat de DIICOT

Georgescu se afla deja de 30 de zile în Arestul Central al Poliției Capitalei, fiind încarcerat pe 29 septembrie 2026, în baza unei decizii anterioare a Curții de Apel București. Potrivit surselor judiciare citate de Gândul, procurorii DIICOT au invocat în fața instanței existența unui nou dosar penal pe numele acestuia.

Acuzarea a susținut că fostul candidat la prezidențiale ar fi continuat activitățile presupus infracționale chiar și în perioada în care se afla sub control judiciar. DIICOT a amintit și un episod din 26 septembrie, când Georgescu ar fi cerut verificarea locuinței din Mogoșoaia, pentru a identifica eventuale dispozitive de supraveghere folosite de anchetatori.

Procurorii au argumentat că măsuri preventive mai blânde nu ar fi suficiente pentru a preveni comiterea altor fapte. Aceștia au prezentat și declarații noi ale unor martori, printre care un om de afaceri care ar fi încercat să găsească o soluție pentru acoperirea prejudiciului reclamat de familia Leu.

Ultimele știri

Mitică Dragomir face o predicție neașteptată despre Georgescu. „Dacă îl mai țin o lună, va ieși președinte”

Dumitru Dragomir crede că arestarea lui Călin Georgescu i-ar putea aduce acestuia victoria politică.

Kelemen Hunor, despre gaura bugetară reclamată de Sorin Grindeanu: ‘Sunt convins că au rămas anumite chestiuni neplătite’

Kelemen Hunor nu exclude existența unor sume neplătite în buget, dar spune că nu există o grea moștenire pentru Guvernul Niculescu.

AEP nu a recuperat încă banii de la PNL. Partidul trebuie să dea înapoi 14 milioane de lei cheltuiți pe cartea lui Ciucă

PNL trebuie să restituie peste 14 milioane de lei cheltuiți pe promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. AEP așteaptă acum ca ANAF să demareze executarea silită.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine