duminică, septembrie 27, 2026
22.1 C
București

Inflația anuală a coborât la 10,3% în iunie, dar alimentele s-au scumpit cu aproape 18%. Care este singurul produs care s-a ieftinit

Prețurile de consum au crescut cu 10,3% în iunie față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Este o ușoară scădere față de luna mai, când inflația anuală era de 10,64%.

INS, evoluția prețurilor în iunie

Cea mai mare creștere a prețurilor s-a înregistrat la mărfurile alimentare, care s-au scumpit cu 17,88% în medie. Cele nealimentare au avut o creștere de 4,84%, iar serviciile de 11,5%.

Dintre alimente, cele mai afectate de scumpiri au fost zahărul, cartofii, untul și ouăle. Singurul produs alimentar care s-a ieftinit în iunie a fost uleiul.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 4,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2022 – iunie 2023) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) este 14,2%”, a precizat INS, potrivit B1TV.

BNR a majorat prognoza de inflație pentru finalul anului

Inflația ridicată este o problemă majoră pentru economia românească, care se confruntă și cu alte provocări, cum ar fi deficitul bugetar, datoria publică sau creșterea costurilor cu energia.

Banca Națională a României (BNR) a recunoscut că inflația va depăși mult ținta sa de 2,5%, plus/minus un punct procentual. Astfel, BNR a revizuit ascendent la 7,1% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și a menținut estimarea de 4,2% pentru sfârșitul lui 2024. BNR a luat și măsuri pentru a limita creșterea prețurilor, cum ar fi majorarea ratei dobânzii de politică monetară și restrângerea lichidității din piața bancară.

Ultimele știri

Replica tăioasă a lui Zelenski când a fost întrebat dacă merge la Moscova: ‘Doar cu o rachetă!’

Zelenski neagă că Trump l-ar fi îndemnat să meargă la Moscova. Spune că ar călători acolo doar „cu o rachetă”.

Un truc simplu reduce consumul de combustibil. Un expert auto explică ce trebuie scos din mașină

Un expert auto explică ce obiecte uitate în mașină îți cresc consumul de combustibil și cum le eliminăm rapid.

Se conturează o mutare importantă în Guvernul Mureșan: Oana Gheorghiu, la un pas de Ministerul Sănătății. „O discuție care se va definitiva în zilele...

Oana Gheorghiu ar putea prelua Ministerul Sănătății în Guvernul Mureșan. Decizia s-ar putea lua chiar vineri.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine