Șoferul drogat, care a ucis doi tineri în accidentul de la 2 Mai, nu avea asigurare! Șeful Europol susține că polițiștii nu pot verifica, în timp real, polițele RCA

Mașina pe care o conducea Vlad Pascu, șoferul de 19 ani care s-a urcat drogat la volan și a provocat teribilul accident de la 2 Mai, nu avea asigurare obligatorie.

Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol, precizează ca nu există o bază de date oficială a poliției prin care agenții de la Rutieră să poată verifica dacă o mașină are asigurare obligatorie.

 “Astăzi în România nu există o bază de date oficială a poliției în care poate să fie verificate polițele de răspundere civilă auto, există o bază de date a ASF-ului, a Autorității de Supraveghere Financiară care se numește AIDA în care fiecare operator economic care tranzacționează astfel de polițe introduce datele autoturismelor pe care le înregistrează în evidențe.

Acea bază de date AIDA pusă la dispoziție de ASF pentru operatorii care tranzacționează polițe, se actualizează în medie între 24 de ore și 72 de ore.”, a precizat Cosmin Andreica, luni seara, la B1 TV.

Întrebat dacă Poliția Română știe dacă conducătorii auto dețin o astfel de poliță RCA, acesta a răspuns cu NU!

Cosmin Andreica a mai precizat că dacă conducătorii auto nu prezintă o poliță RCA, nu există nicio bază de date a Poliției Române care să fie folosită ca probă în instanță.

Cosmin Andreica dă exemplu sistemul de asigurări auto al Marii Britanii în care, de 25 de ani, orice cetățean care circulă pe stradă poate să verifice în bazele de date oficiale ale Guvernului orice fel de informație.

Vlad Pascu, tânărul care a produs un accident de circulație, sub influența drogurilor, în stațiunea 2 Mai, circula cu o mașină fără asigurare RCA, spune avocatul Elenina Nicuț, care susține că a verificat autoturismul care a ucis două persoane, conform G4Media.

Conform legii, lipsa asigurării obligatorii RCA poate fi constatată și în cadrul unui control de rutină al reprezentanților legii, chiar dacă nu ai încălcat vreo regulă de circulație și fără să fi fost implicat într-un accident rutier.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Încă o lovitură pentru vârstnici! Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Ministerul Muncii a propus spre dezbatere publică un proiect...

Lovitură pentru șefii plătiți regește de stat ca să facă parte din Consilii de Administrație. Măsurile pregătite de Guvern

Guvernul pregătește o lovitură pentru șefii plătiți regește de stat ca...

Ministrul Mediului, scandal cu protestatarii silvicultori. Diana Buzoianu: „Romsilva nu este vacă de muls pentru nimeni”

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a coborât, miercuri, în fața...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine