mai jpg

Părinţii lui Vlad Pascu, băiatul care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au declarat, luni, că nu încearcă să îşi „ferească” fiul de răspundere, scrie Hotnews, potrivit News.ro.

Miruna şi Mihai Pascu, părinţii băiatului de 19 ani, au reacţionat printr-un comunicat transmis HotNews.ro, în care spun că încearcă să găsească un echilibru şi să îşi ofere sprijinul pentru tratamentele medicale necesare „pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate”.

Ei declară că nu există cuvinte prin care să îşi exprime durerea şi şocul provocate de această tragedie în care fiul lor a fost implicat, că înţeleg că nimic nu poate înlocui un copil. „Căutăm să găsim un echilibru şi dorim să ne oferim sprijinul şi susţinerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate. Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conştienţi de implicaţiile pe care le va avea această tragedie asupra vieţii lui şi nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale”, mai afirmă părinţii băiatului de 19 ani, adăugând că sufletul le e pustiit şi că trăiesc o suferinţă fără margini. Autorul accidentului produs sâmbără dimineaţă în 2 Mai şi soldat cu moartea a doi tineri şi cu rănirea altor trei a fost identificat ca fiind Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani. Mama sa are afaceri în domeniul imobiliar. Tatăl băiatului este pasionat de maşini. Fotografiile de pe contul de Instagram al băiatului îl prezintă cu diverse vestimentaţii, despre care lasă să se înţeleagă că sunt de firmă, sau urcat pe o maşină de teren, în parcarea din faţa Palatului Parlamentului. El apare şi cu un tricou pe care scrie „Drugs are my life”, în condiţiile în care probele prelevate imediat după accident indicau că era sub influenţa mai multor tipuri de droguri. Băiatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică, prin decizia Judecătoriei Mangalia. El era conducător auto începător şi îşi luase permisul în luna mai a acestui an.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *