Surse: Un poliţist drogat şi beat a accidentat grav o tânără cu maşina, pe o stradă din Caracal

Un tânăr de 21 de ani, care se afla la volan sub influența substanțelor interzise, a accidentat grav o femeie, noaptea trecută. Potrivit surselor Antena 3 CNN, tânărul este polițist în Constanța.

Sursele citate spun că, în mașină, se mai aflau doi elevi de la școala de poliție din Câmpina.

Inițial, agenților sosiți la fața locului li s-a spus că la volan ar fi fost o tânără de 24 de ani, însă, în urma cercetărilor, s-a stabilit că mașina era condusă de un polițist în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost testat și s-a stabilit că era sub influența alcoolului, dar și a drogurilor.

”La data de 5 septembrie, în jurul orei 05:50, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.

Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată în comunicatul poliției.

Ultimele știri

Claudiu Manda îl atacă pe Bolojan după mesajul de adio. „Le-ați luat orice speranță”, îi transmite secretarul general PSD

Claudiu Manda îi răspunde dur lui Ilie Bolojan după mesajul de adio și cere noului Guvern o evaluare rapidă a situației economice.

Ungaria schimbă radical direcția: Se rupe tot mai mult de Rusia, într-un proiect extrem de important și de costisitor

Ungaria ia în calcul înlocuirea Rosatom în extinderea centralei nucleare de la Paks, un proiect extrem de costisitor și sensibil politic.

Primul test în guvernarea Niculescu. Scăderea taxelor a picat în Senat: pragul de 8% pentru dividende s-a lovit de o „majoritate de abținere”

Senatul a respins reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 8%, proiect inițiat de AUR și blocat prin abținerea PSD, UDMR și USR.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine