joi, septembrie 24, 2026
14.2 C
București

Urmează majorarea istorică a taxelor din România, cea mai mare după Revoluție, „de la Băsescu-Boc”, acuză Claudiu Năsui

Urmează o majorare istorică a taxelor în România, cea mai mare de după Revoluție, atrage atenția USR-istul Claudiu Năsui.

Guvernul pregătește o majorare a taxelor cu un impact estimat de 16.4 miliarde de lei în cursul anului 2023, ceea ce depășește nivelul celei mai semnificative majorări fiscale din istoria recentă a României cu 3.1 miliarde de lei.

USR a comparat această posibilă creștere a taxelor cu guvernarea precedentă a lui Traian Băsescu și Emil Boc, care a inclus o majorare substanțială a taxelor, inclusiv creșterea cotei standard de TVA de la 19% la 24%. Impactul oficial al acelei majorări, ajustat pentru inflație, a fost de 13.3 miliarde de lei în valoarea leilor de astăzi, transmite B1TV.

Această propunere de majorare a taxelor a generat o dezbatere intensă și îngrijorarea opiniei publice.

Vom suferi cea mai mare creștere de taxe din istoria României post revoluție.

Ultimul moment de mare creștere a taxării a fost în perioada guvernării Băsescu-Boc. Când guvernul a crescut masiv numeroase taxe prin OUG, printre care și cota standard de TVA de la 19% la 24%. Am căutat impactul oficial de atunci, și actualizat pentru inflație, este de 13.3 miliarde de lei.

Practic în 2010, guvernul Băsescu-Boc a crescut masiv taxele cu 13.3 miliarde de lei (la valoarea leilor de azi).

Acum, în anul de grație 2023, guvernul Iohannis-Ciolacu vine din nou să crească taxele, cu un impact oficial de 16.4 miliarde de lei.

Creșterea pe care se pregătesc să o facă acum este mai mare cu 3.1 miliarde de lei decât ultima cea mai mare creștere de taxe din istoria (post revoluție) a României!!!

Asta de la oameni care se jurau la începutul anului că nu cresc taxele” a scris Claudiu Năsui pe Facebook.

Ultimele știri

Întâlnire de gradul zero: Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan s-au întâlnit și au ajuns la o primă înțelegere

Grindeanu și Bolojan s-au întâlnit la Guvern, în timp ce PSD are recomandarea de a nu vota guvernul Mureșan.

Primul partid care anunță deja că-l susține pe Georgescu la următoarele alegeri prezidențiale

Partidul România Noastră anunță susținerea lui Călin Georgescu la viitoarele alegeri prezidențiale și cere unitate naționalistă.

Siegfried Mureșan negociază la Palatul Victoria împărțirea ministerelor cu liderii PNL, USR și UDMR. Ce se întâmplă cu întâlnirea cu Grindeanu

Mureșan negociază la Palatul Victoria componența Guvernului cu PNL, USR și UDMR. Întâlnirea cu Grindeanu rămâne în aer.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine