Mircea Geoană, a vorbit, vineri seară în cadrul emisiunii „LIVE cu Rotaru și Kiss” de la Digi24, despre declarațiile de joi ale șefului PSD Marcel Ciolacu, care a părut deranjat că actualul secretar general adjunct al NATO este peste el în sondaje ca independent la prezidențialele din 2024. Fostul lider social-democrat a spus că „îl înțeleg foarte bine pe Marcel, am mâncat și eu pâinea asta, am făcut și eu jobul ăsta”, adăugând că premierul „este în momentul de față extrem de frământat” pentru că „dacă nu livrează” la alegeri „cariera lui politică este în mare mare cumpănă”.
„Nu le consider atacuri. Eu îl înțeleg foarte bine pe Marcel. Am mâncat și eu pâinea asta, am făcut și eu jobul ăsta și am toată simpatia pentru el. Știu că este în momentul de față extrem de frământat, pentru că știe și el foarte bine, așa cum o știu și eu și cum și alții care am condus acest partid în anii precedenți, că dacă nu livrează la prezidențiale, cariera lui politică este în mare mare cumpănă. Deci are în acest moment o obligație de rezultat, are o obligație să conducă partidul, să facă ceea ce crede că este bine pentru țară. Dar mă uit cu un oarecare amuzament și cu o oarecare distanță față de aceste chestiuni. Iar apropo de valori de stânga, apropo de ce vor românii, cred că aici avem cu toții în spatele nostru, și eu cel puțin, profunde valori de stânga. Am și o profundă afecțiune pentru partid și pentru cei care m-au votat în 2009. Eu nu mă schimb, tot ăsta sunt. Faptul că vin după câțiva ani de la NATO cu atât de multă experiență cred că este mai degrabă un plus. Să lăsăm anul electoral să-și ducă la bun sfârșit ciclul său logic – europarlamentare, locale, parlamentare, de abia după aia prezidențiale. Cred că o să fie mult mai clar care este soluția. Cred cu tărie că un om cu valori de stânga poate și trebuie să ajungă președintele României după 20 de ani de altceva. Cine va fi acela, cu ce susținere, independent, ne-dependent, super dependent…e o discuție pe care o vom stabili și românii vor decide la anul. Eu în primul rând trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu interesat de acest lucru”, a afirmat Mircea Geoană.
Premierul Marcel Ciolacu susține că nu îşi doreşte o candidatură la prezidenţiale şi nu şi-a dorit nici să fie premier, dar că speră să se ridice la nivelul aşteptărilor. Întrebat despre o candidatură a secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale, Ciolacu a răspuns: „După ce am văzut sondajele, părerea mea e că nu mai are rost nici să avem alegeri. Uitaţi de domnul Geoană. Mai are rost să le mai facem?”. Un recent sondaj INSCOP arăta că Geoană e favorit la alegerile prezidențiale: 27,7% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 21,8% pentru Marcel Ciolacu (susţinut de PSD şi PNL) şi 18,9% pentru George Simion (AUR), potrivit sondajului.