A apărut o tentativă de fraudă financiară de tip deepfake care folosește imaginea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
Pe mai multe platforme și rețele de socializare au apărut, în ultima perioadă, postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, prin care oamenii sunt îndemnați să facă investiții financiare, avertizează, luni, BNR.
Potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României, videoclipurile folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului BNR, pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă.
Reprezentanții BNR arată că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții.
„În ultima perioadă, pe mai multe platforme și rețele de socializare, au apărut postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Videoclipurile folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă.
Deepfake, conform proiectului de lege privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, reprezintă orice conținut falsificat de tip imagine, audio și/sau video realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, care în realitate nu au fost spuse sau făcute de acea persoană.
Reiterăm faptul că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții.
În cazul în care ați dat curs unor astfel de anunțuri false, raportați imediat aceste situații autorităților competente”, se arată într-un comunicat al BNR, remis presei.
Reprezentanții Băncii Naționale îi sfătuiesc pe cei care au dat curs unor astfel de anunțuri false să raporteze imediat aceste situații autorităților competente.