Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, a reintrat în mediul de afaceri, investind în sectorul energetic, un domeniu în creștere și foarte profitabil. Bineînțeles, nu a intrat pe un teren necunoscut, pentru că cei doi copii ai său și-au făcut businessuri tot în acest domeniu.
Liviu Dragnea a înregistrat compania Energy Multi Systems SRL pe 24 Noiembrie anului trecut, având o deținere de 30% din părțile sociale ale companiei. Restul de 70% este împărțit între Mihai Sebastian Romulus (30%), Dănuț Ungureanu (10%) și compania Dami Procons International (30%), specializată în construcții de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, transmite B1TV.
Dragnea a avut în trecut mai multe afaceri sub control prin intermediari, inclusiv compania TelDrum, reușind să realizeze profituri considerabile, în mare parte din contracte cu statul.
Copiii lui Dragnea, Valentin Ștefan și Alexandra Maria, au și ei o afacere în sectorul energetic, prin compania lor, Stal Energy SRL, cu sediul în comuna teleormăneană Lita.
Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat din închisoare în vara anului 2021, după ce fusese condamnat la 3 ani și 6 luni pentru angajări fictive la DGASPC Teleorman. La ieșirea din închisoare, el a menționat că se consideră „deținut politic” și că a fost închis nevinovat.