Stenograme incendiare din şedinţa PNL: „Se rupe hamul ori moare calul!”

Antena 3 a prezentat stenograme incendiare din ședința PNL, în care oameni influenți din partid au cerut ruperea alianței cu Partidul Social Democrat, după blocajul negocierilor pe comasarea alegerilor.

Odată cu ședința PNL apar și steneogramele incendiare din cadrul acesteia. Din discuțiile tăioase reiese că vom avea zile separate pentru alegeri.

Vorbim, pe lângă cele pentru Parlamentul European, de parlamentarele naţionale, prezidenţiale şi locale. O nouă şedinţă pe acest subiect ar urma să aibă loc vineri.

Mai mult de atât, oameni influenți din partid cer ca alianța cu Partidul Social Democrat să fie ruptă. Asta în urma blocajului negocierilor pentru comasarea alegerilor.

Vasile Blaga: „Domnule preşedinte, Blaga sunt. Cred că este absolut obligatoriu să amânăm. Pentru că avem cu totul altă abordare vizavi de ce ne aşteaptă ca şi campanie după chestia asta. Nu putem să chemăm 1.000 de oameni să le spunem că doar fuzionăm, ceea ce e un lucru foarte bine, doamne. şi foarte bun, cu ALDE, dar trebuie să dăm mesajul pe întregul arc.

Domnule preşedinte, o să râdeţi. E albă sau neagră. Se rupe hamul ori moare calul. Asta este vorba, am trecut prin asta şi am câştigat de fiecare dată”.

Nicolae Ciucă: „Absolut, absolut sunt de acord să am avut o reacţie similară şi de la întânirea pe care am avut-o astăzi cu primarii care au fost prezenţi la întâlnire. Să stiţi că oamenii se mobilizează şi decizia noastră aşa… să iasă”.

Florin Cîţu: „Domnule preşedinte, un vot împotrivă. Eu cred că era momentul să avem Consiliu Naţional să discutăm exact ce facem în coaliţie deci un vot împotrivă”.

Nicolae Ciucă: „A rămas să ne mai vedem încă o dată vineri şi existând probabilitatea că nici vineri să nu se închidă, oricum nu ne mai putem duce mai mult de săptămâna viitoare când se iese din termenul legal pentru reglementarea calendarului. Propunerea noastră este să analizăm amânarea Consiliului Naţional pentru momentul în care avem decizia în coaliţie.”

Ultimele știri

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine