Începe primul proces penal al unui președinte al Americii. Primul termen în dosarul Donald Trump-Stormy Daniels

Un judecător din New York a respins recent solicitarea fostului președinte american Donald Trump de a anula acuzațiile penale în dosarul Stormy Daniels.

Trump e acuzat că i-a plătit 130.000 dolari starletei porno pentru a-i asigura tăcerea, în 2016. Acesta este primul caz în istorie când un fost președinte al SUA va fi supus unui proces penal, informează Reuters, citat de Hotnews.

Judecătorul Juan Merchan a programat primul termen al procesului pentru data de 25 martie. Acesta este doar unul dintre cele patru procese penale pe care Donald Trump le are în derulare în timp ce încearcă să obțină nominalizarea Partidului Republican pentru a candida împotriva președintelui democrat Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie.

În acest dosar în particular, Trump este acuzat de falsificarea unor documente contabile pentru a masca plata către Stormy Daniels înainte de alegerile din 2016. Cererea sa de anularea celor 34 capete de acuzare a fost respinsă rapid de judecătorul Merchan, în mai puțin de 10 minute.

Anterior audierii, Trump a repetat acuzația că acest caz este motivat politic, aducând în discuție faptul că el candidează pentru președinție. Acest proces este primul dintre cele patru care vor avea loc pentru Trump.

„Nu ar fi adus acest (proces) dacă nu ar fi fost pentru faptul că eu candidez la președinție și mă descurc bine”, a declarat Trump pe un hol în afara sălii de judecată.

Trump a devenit primul președinte sau fost președinte aflat în exercițiu sau care a fost supus acuzațiilor penale, fiind pus sub acuzare în acest dosar cu aproximativ un an în urmă. A declarat atunci că va pleda nevinovat în instanță.

Ultimele știri

Ce funcții primesc fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, și fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, în Camera Deputaților

PSD propune ca Marius Budăi să conducă Comisia pentru învățământ, iar Bogdan Ivan să fie vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Rareș Hopincă aduce 38,8 milioane de euro în Sectorul 2. Banii vin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Rareș Hopincă a semnat la Paris un contract de 38,8 milioane de euro cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru investiții în Sectorul 2.

AUR cere o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală și infracțiunile comise de cetățeni străini

AUR cere o comisie parlamentară care să verifice migrația ilegală, infracțiunile cetățenilor străini și exploatarea prin muncă a lucrătorilor din afara UE.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine