Un fost consilier avertizează că Donald Trump intenționează să retragă Statele Unite din NATO dacă va fi reales ca președinte, subliniind că fostul președinte nu percepe o valoare în NATO și că vede în liderii ruși și nord-coreeni, Putin și Kim Jong-Un, „tipi de treabă”.

Aceste afirmații apar în cartea „The Return of Great Powers: Russia, China, and the Next World War”, scrisă de Jim Sciutto, un fost oficial guvernamental și jurnalist american. În această carte, un fost oficial care a lucrat în cadrul administrației Trump și Biden confirmă aceeași idee și susține că Statele Unite ar putea părăsi NATO dacă Trump va câștiga alegerile prezidențiale.

Idee confirmată și de alți foști consilieri și care vine în contextul unei declarații recente a lui Trump, care a încurajat Rusia să atace statele membre NATO care nu alocă minim 2% din PIB pentru apărare. Această declarație a generat critici severe și o reacție intensă în Europa.

John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, și John Kelly, un general retras care a fost șeful de cabinet al lui Trump, confirmă, de asemenea, această viziune. Ei afirmă că Trump nu vede nicio valoare în NATO și că acesta consideră că Statele Unite nu ar trebui să aibă trupe în Coreea de Sud sau Japonia.

Ideea e că el nu vedea absolut niciun rost în NATO. Nu voia nici să avem trupe în Coreea de Sud, o forţă de descurajare, sau de a avea trupe în Japonia, tot o forţă de descurajare”, a spus Kelly în carte, potrivit B1TV.

NATO ar fi cu adevărat în pericol. Cred că ar încerca să iasă”, a spus John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională al lui Trump.

De altfel, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Jason Miller, în schimb, a lăudat mandatul de patru ani ai prezidenției lui Trump ca fiind o perioadă de pace, în încercarea de a contracara criticele pe această temă.

El (Trump) credea că (Vladimir) Putin era un tip de treabă şi Kim (Jong Un) era un tip de treabă și că noi am împins Coreea de Nord într-un colţ. Pentru el, era ca şi cum noi i-am fi provocat pe aceşti tipi: ‘Dacă nu aveam NATO, atunci Putin nu ar fi făcut aceste lucruri, a mai afirmat John Kelly.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *