Pensionara care a cumpărat o casă pentru familia din Ucraina pe care o adăpostea: „am putut, așa că am făcut-o”

O pensionară a cumpărat o casă pentru refugiații ucraineni pe care îi găzduia, în Marea Britanie. Janie Penn-Barwell din Eastleigh, Marea Britanie, a făcut un gest remarcabil de generozitate și solidaritate, cumpărând o casă pentru cele trei femei din Ucraina pe care le găzduia.

În contextul invaziei ruse în Ucraina, Janie a fost printre miile de oameni din Marea Britanie care s-au implicat în găzduirea familiilor strămutate. Timp de 18 luni, ea i-a găzduit pe Oksana și pe cele două fiice ale sale, Lena și Yara. În urma acestei experiențe, Janie a decis să cumpere o casă pentru această familie, arată B1TV.

Oksana a exprimat bucuria și recunoștința ei, când a primit cheile noii locuințe. Ea a mărturisit că acum se simte mai relaxată și își permite să își îndeplinească visele, în timp ce fiicele ei se bucură de un cămin stabil și sigur: „Este minunat, am avut senzația că alerg, alerg, alerg și, în sfârșit, m-am oprit. Mă relaxez și le las [fiicele ei] să facă ce vor și să-și împlinească visele. Încerc să muncesc cât de mult pot, lucrez și suplimentar și încerc să fiu de folos”.

Janie Penn-Barwell a considerat că este firesc să ofere acest sprijin și că este datoria ei să ajute în această situație dificilă. Ea a subliniat importanța de a face tot posibilul pentru a veni în ajutorul celor în nevoie „Cred că mi s-a părut evident pentru că nu mai era niciun loc de închiriat și m-am gândit că dacă poți să o faci, ar trebui să o faci – iar eu am putut, așa că am făcut-o”.

Pentru Oksana și fiicele sale, casa nouă oferă nu doar un acoperiș deasupra capului, ci și un sentiment de apartenență și siguranță. Ele au ajuns să o considere pe Janie ca pe o parte a familiei lor și o numesc cu drag „bunica”.

Ultimele știri

Kelemen Hunor spune că PSD e responsabil de Guvern. Social-democrații vor deconta dacă nu apar rezultate

Kelemen Hunor susține că Guvernul Niculescu e, de fapt, condus de PSD, iar social-democrații vor suporta costurile politice ale eșecurilor.

Sorin Grindeanu anunță deschiderea a încă 13 kilometri din Autostrada Bucureștiului: Fac legătură directă cu A2 și A3

Sorin Grindeanu anunță deschiderea a 13 km din A0, legătura dintre A2 și A3, și vorbește despre majorarea pensiilor.

George Simion cheamă toți membrii AUR la București în sprijinul lui Călin Georgescu. „Voi unde veți fi?

George Simion cheamă toți membrii AUR la București pe 14-15 noiembrie, după ce arestarea lui Călin Georgescu a fost prelungită.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine