BREAKING Șeful Hamas a fost ucis în Iran: Întrebări cu privire la siguranța liderilor iranieni cu care Ismail Haniyeh s-a văzut chiar înainte să fie asasinat, inclusiv Ayatollahul Ali Khamenei

Liderul Hamas Ismail Haniyeh a fost ucis la Teheran, potrivit unui comunicat al grupării Hamas, citat de CNN și The Guardian. Este un „act laș care nu va rămâne nepedepsit”, a spus un înalt oficial al grupării. Israelul a crescut nivelul de alertă în toate misiunile diplomatice din întreaga lume. 

Președintele Iranului: „Ocupanții își vor regreta actul laș”

UPDATE 10.45 Președintele Iranului promite că „ocupanții își vor regreta actul laș” de ucidere a liderului Hamas, scrie Times of Israel.

Iranul „își va apăra integritatea teritorială, demnitatea, onoarea și mândria și îi va face pe ocupanții teroriști să regrete actul lor laș” de asasinare a liderului Hamas Ismail Haniyeh la Teheran, a declarat președintele Masoud Pezeshkian.

El nu a dat detalii în declarația sa, care a fost preluată de presa iraniană.

La rândul său, liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, promite o „pedeapsă aspră” pentru Israel după uciderea liderului Hamas la Teheran. „Prin această acțiune, regimul sionist criminal și terorist a pregătit terenul pentru o pedeapsă aspră pentru el însuși, iar noi considerăm că este de datoria noastră să ne răzbunăm pentru sângele său, deoarece a fost martirizat pe teritoriul Republicii Islamice Iran”, afirmă el într-o declarație preluată de agenția oficială de presă IRNA.

Rusia reacționează: „O crimă politică absolut inacceptabilă. Va duce la o nouă escaladare”

UPDATE 10.30 Președintele palestinian Mahmoud Abbas, premierul Mohammad Mustafa și secretarul general al Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei, Hussein Al-Sheikh, au condamnat uciderea liderului Hamas. „Facțiunile naționale și islamice din Palestina anunță o grevă generală și marșuri ale furiei pentru a (protesta) împotriva asasinării marelui lider național Ismail Haniyeh, care a avut loc în cadrul terorismului statului sionist și al războiului său de exterminare”, afirmă facțiunile palestiniene din Cisiordania într-o declarație comună.

Ministerul de Externe din Turcia a numit asasinarea lui Haniyeh “o sfidare”. Deși nu a acuzat direct Israelul, MAE turc a susținut că prim-ministrul Benjamin Netanyahu “nu are intenția de a obține pacea” și a avertizat că, dacă lumea nu ia măsuri pentru a opri Israelul, regiunea noastră se va confrunta cu conflicte mult mai mari.“

Ultimele știri

Cinema City refuză un documentar despre Gaza. Se cere boicotarea mall-urilor care au acționariat israelian

Cinema City a refuzat să difuzeze un documentar despre Gaza. Pe Reddit, unii cer boicotarea mall-urilor, alții consideră reacțiile exagerate.

Nicușor Dan, reacție după atacurile din școli. „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Nicușor Dan a cerut măsuri urgente după atacurile cu arme albe din școlile din Pitești și Bistrița.

Olguța Vasilescu respinge calendarul taxelor pe proprietăți. Noul impozit la valoarea de piață nu poate intra în vigoare din 2027

Olguța Vasilescu susține că impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu poate fi aplicată din 2027, invocând lipsa aplicației E-proprietate.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine