Generalul Virgil Bălăceanu analizează ofensiva ucraineană în Rusia: ”este mai mult decât o acțiune de cercetare prin luptă”

Generalul (r) Virgil Bălăceanu a oferit o analiză detaliată a recentei ofensive ucrainene pe teritoriul rus. „Cred că o explicăm prin inventivitatea lui Sîrski”, a declarat Bălăceanu, referindu-se la șeful statului major din armata ucraineană. „Sîrski are capacitatea – bineînțeles, nu el în sine, statul lui major – să sesizeze direcțiile în care rușii sunt vulnerabili.”

Generalul a subliniat, într-un interviu acordat B1TV, că acțiunea ucraineană se desfășoară într-o zonă unde Rusia nu dispune de forțe militare semnificative, ceea ce a permis o pătrundere mai adâncă decât o simplă incursiune.

„Iată că sunt cinci zile de acțiune pe teritoriul rusesc, este mai mult decât o acțiune de cercetare prin luptă”, a observat Bălăceanu. „Se pare că la ora aceasta ar fi forțe mai importante, se vorbește de efectivele a una-două brigăzi.”

Expertul militar a evidențiat că operațiunea ucraineană a reușit să surprindă forțele ruse, care „nu reușesc să își revină, adică să evite această surprindere”.

Bălăceanu a concluzionat că rămâne de văzut care este scopul final al acestei acțiuni, sugerând că ar putea fi mai mult decât o simplă incursiune menită să creeze un climat de nesiguranță în Rusia.

„N-am intuit de la început, normal că nu intuiam pentru că nu aveam planurile în față, care este scopul. Am presupus că nu este o simplă incursiune care să creeze un climat de nesiguranță și cu un efect asupra psihologiei colective a poporului rus (…), mai degrabă am crezut că este o cercetare prin luptă. De ce? Erau unele informații că rușii își constituie grupări de forțe ca să atace înspre Sumî și înspre Cernihiv, în ideea «construirii» acelei centuri de protecție de est, ei acționând la ora actuală ofensiv doar înspre direcția Harkov. Iată că sunt cinci zile de acțiune pe teritoriul rusesc, este mai mult decât o acțiune de cercetare prin luptă (…). Se pare că la ora aceasta ar fi forțe mai importante, se vorbește de efectivele a una-două brigăzi. Ca atare, acțiunea a realizat un principiu al luptei armate, surprinderea, iar rușii nu reușesc să își revină, adică să evite această surprindere. Rămâne de văzut mai departe care este scopul”, a mai spus generalul.

Ultimele știri

Șeful senatorilor AUR anunță că orice alianță cu PSD e exclusă: Colaborările pe proiecte au undă verde

Petrișor Peiu spune că AUR nu va forma nicio alianță cu PSD, dar colaborările punctuale pe proiecte rămân posibile.

Gabriel Biriș avertizează asupra unui exod de companii mari. Energia scumpă și taxele ar putea goli România de investitori

Gabriel Biriș avertizează că România riscă să piardă companii mari din cauza energiei scumpe și a lipsei unei strategii în sector.

Daniel Zamfir acuză un dezastru la Ministerul Economiei. Execuția bugetară a fost de doar 23%

Daniel Zamfir spune că a găsit o execuție bugetară de doar 23% la Ministerul Economiei și acuză foști miniștri USR.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine