vineri, septembrie 11, 2026
16.8 C
București

Dosarul Alfred Bulai: decanul Cristian Pîrvulescu va fi audiat la Parchet, în calitate de martor

Decanul Facultății de Științe Politice de la SNSPA, Cristian Pîrvulescu, va fi audiat marți la Parchet, în calitate de martor, în dosarul deschis în urma acuzațiilor de abuzuri sexuale aduse sociologului Alfred Bulai. Amintim că Bulai a fost profesor la Științe Politice, fiind suspendat în urma anchetei site-ului de investigații Snoop.ro.

Conform reprezentanților Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, profesorul Cristian Pîrvulescu va fi audiat de procurori de la ora 15.00.

Tot marți, anchetatorii fac percheziții la sediile SNSPA și la un cămin studențesc din București, în dosarul penal deschis in rem după ce mai multe studente l-au acuzat pe profesorul Alfred Bulai de abuzuri sexuale.

În acest dosar se fac cercetări pentru infracțiunile de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual și agresiune sexuală, „fapte care ar fi fost comise de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani (n,r,-Alfred Bulai), cadru didactic al unei universități din Capitală”, conform Poliției.

Ancheta a fost declanșată după ce site-ul de investigații Snoop.ro a dezvăluit, la finalul lunii iulie, că sociologul Alfred Bulai, profesor, șeful departamentului de sociologie de la SNSPA și cunoscut analist politic, le cerea unor studente să se dezbrace în fața lui.

Alfred Bulai a fost suspendat din toate funcțiile de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, decizia fiind luată în Senatul Universității la o zi de la investigația jurnaliștilor de la Snoop.ro. Conducerea SNSPA spunea că nu a existat niciodată o plângere la adresa lui Alfred Bulai, depusă la decanat sau la alte foruri din universitate.

Ultimele știri

Rusia acuză România că a livrat arme Ucrainei prin Moldova. Atac cu drone la granița republicii

Agenția de presă TASS susține că România ar livra...

Parlamentul face pași spre reducerea numărului de aleși, conform referendumului din 2009. Legea urmează să fie discutată în plen

Legea privind reducerea numărului de parlamentari la 300, conform...

Rezultatele PISA arată că educația e la pământ. Oana Gheorghiu nu e deloc surprinsă

Oana Gheorghiu a reacționat dur pe Facebook după publicarea...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine