Liberalii anunță că ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a pregătit un proiect de OUG prin care să fie incluși și militarii între beneficiarii majorării plafonului lunar al pensiilor neimpozabile, de la 2.000 lei la 3.000 de lei. Potrivit unor surse politice, solicitarea către ministrul Finanțelor a venit de la președintele PNL, Nicolae Ciucă. Măsura ar urma să se aplice începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024.
Potrivit surselor citate, ministrul Boloș a lucrat la această solicitare și urmează ca Ministerul Finanțelor să pună, în scurt timp, un act normativ în transparență, scrie Antena 3 CNN.
„Ministrul liberal al Finanțelor, Marcel Ioan Boloș, va pune azi în dezbatere publică un proiect de OUG, prin care creștem de la 2000-3000 de lei, plafonul de neimpozitare pentru pensionarii din Armata și sistemul de siguranță și ordine publică, la solicitarea PNL. Tot PNL a impus legea, prin care creștem plafonul pentru pensionarii din sectorul public, cu 3 milioane de beneficiari”, a scris pe Facebook liderul PNL Florin Roman.
„Vorbim de circa 200.000 de beneficiari și un impact financiar de 80 milioane lei. Înlăturăm astfel o altă discriminare a PSD și a domnului Ciolacu”, mai spune acesta.
Parlamentul a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege prin care este crescut plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.
Proiectul a fost votat de parlament în regim de urgență, astfel încât să nu fie afectați pensionarii cărora le-au fost mărite pensiile prin recalculare.
PNL vrea să modifice legea pensiilor în Parlament
De asemenea, potrivit vicepreședintelui PNL, parlamentarii PNL depun un proiect de lege pentru „repararea greșelilor PSD din legea pensiilor”. Acesta se referă la înghețarea pensiilor minerilor, siderurgiștilor, ceferiștilor, a celor cu grupe de muncă, a persoanelor cu dizabilități.
„Tot azi, parlamentarii PNL depunem proiectul de lege pentru repararea greșelilor PSD din legea pensiilor, care practic a înghețat pensiile minerilor, siderurgiștilor, ceferiștilor, a celor cu grupe de muncă, a persoanelor cu dizabilități, o categorie de pensionari abandonați de PSD. Dl Ciolacu a amenințat ca nu mai schimbă nimeni nimic. El poate da ordine la PSD, nu la PNL. Am votat majorările de pensii pentru 82% din pensionari, dar nu-i lăsam în spate nici pe cei umiliți de PSD, fără să aibă nici măcar un gram de vină! PNL va apăra imaginea Armatei Române indiferent cât se străduiesc unii să o denigreze, doar pentru ca dl Ciucă a fost un respectat șef militar al Armatei Române”, a mai scris Florin Roman.