Susţinătorii lui Ciucă se leapădă de Iohannis, la dezbaterea Antena3: „S-a terminat etapa Iohannis”/„E un dulap săsesc fără sertar”

Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL, a spus, joi seara la dezbaterea Antena 3 CNN cu susținătorii candidaților la președinție PSD, PNL, USR și ai candidatului independent Mircea Geoană, moderată de Mihai Gâdea la Palatul Parlamentului, că „ etapa Iohannis s-a încheiat, iar Nicolae Ciucă va fi un altfel de președinte. Mai mult şi scriitorul Mircea Dinescu, care face parte din echipa de susținere a liberărilor, l-a numit pe Iohannis un „dulap săsesc fără sertare”.

Întrebare Berta Popescu, jurnalist Antena 3 CNN, pentru echipa lui Nicolae Ciucă: „Să presupunem că ajunge președinte. Va rămâne Ciucă președinte de facto al PNL? După ce președintele PNL va ajunge la Cotroceni PNL va mai face sau nu guvern cu PSD sau vreo altă alianță?”

Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL: „Nu vrem coaliție cu PSD pentru că s-au pus pe colțuri ca niște huligani ca să huiduie. Așa e PSD-ul, încalcă mereu regulile, nu-și respectă partenerii, de trei ani de zile România a început să scadă din punct de vedere economic. Nicolae Ciucă e un om democrat. Vă asigur că va fi un președinte dmeocrat și va lăsa PNL să funcționeze conform democrației interne. Mi-aș fi dorit ca Ciucă să fie mai riguros cu unii colegi de-ai mei care nu respectau anumite decizii.”

Berta Popescu, jurnalist Antena 3 CNN: „Nicolae Ciucă e proiectul de țară al lui Iohannis? E un dezavantaj pentru PNL?”

Robert Sighiartău, vicepreședintele PNL: „Etapa Klaus Iohannis s-a încheiat. A avut două mandate de președinte și România a mers pe direcția corectă. Ciucă e total diferit de Klaus Iohannis. Va fi un președinte de care are nevoie România în momente complicate.”

Mircea Dinescu, scriitor, susţinător PNL: „Eu am scris acum 7 ani  că Iohannis e aidoma unui dulap săsesc. Numai că, spre deosebire de dulapul săsesc care are un sertar în care poţi să găsești nişte bijuterii sau scrisori vechi, Iohannis este lipsit de sertare. Este un dulap săsesc fără sertare”.

Ultimele știri

Taxare inversă generalizată, propusă pentru TVA. Gabriel Biriș vede venituri de 7 miliarde de euro

Gabriel Biriș propune taxarea inversă generalizată pentru TVA, cu venituri estimate la 7 miliarde de euro pe an.

România îmbătrânește rapid. Aproape 5 milioane de oameni au peste 60 de ani

Aproape 4,9 milioane de români au peste 60 de ani, arată INS. Presiunea pe pensii și piața muncii crește.

George Simion acuză un regim dictatorial în România după conferința de presă a lui Nicuşor Dan. „Acest fapt a devenit foarte clar”

George Simion acuză un plan de scoatere a AUR în afara legii, îl ține responsabil pe Nicușor Dan și cheamă la protest sâmbătă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine