Reacții furibunde după rezultatul alegerilor din republica Moldova. Maia Sandu, „rață șchioapă” și „președinta diasporei”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a câștigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, obținând un nou mandat cu 55,41% din voturi, în fața contracandidatului Alexandr Stoianoglo, care a fost preferat de 44,49% dintre alegători. Victoria acesteia se datorează în mare măsură mobilizării diasporei, care a contribuit decisiv la diferența de 10% în favoarea lui Sandu, deși, pe plan intern, Stoianoglo a fost preferat de 51,19% dintre cetățeni, informează Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova.

Procesul electoral, desfășurat pe parcursul a aproape două zile, a început duminică, 3 noiembrie, în Japonia, și s-a încheiat luni dimineață, ora Chișinăului, cu ultimele secții de votare din Statele Unite și Canada. În diaspora, Maia Sandu a obținut un sprijin de 82,77%, iar această susținere a reiterat trendul proeuropean evidențiat și la recentul referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Fostul președinte prorus Igor Dodon, un susținător activ al lui Stoianoglo, a criticat-o pe Maia Sandu într-un interviu acordat agenției ruse TASS, numind-o „rață șchioapă” și „președinta diasporei”, acuzând-o că mandatul său se bazează pe sprijinul cetățenilor din afara țării. Dodon a folosit termenul „rață șchioapă” (din englezescul „lame duck”) – o expresie care descrie un lider aflat pe final de mandat sau fără sprijin politic suficient pentru a-și implementa proiectele, transmite ziare.com.

Dodon a afirmat că rezultatul electoral „demonstrează eșecul guvernării Maiei Sandu și al partidului său, PAS”, argumentând că votul intern a fost în favoarea contracandidatului socialist, în timp ce diaspora a înclinat balanța în favoarea actualei președinte.

„Alexandru Stoianoglo, care a fost susţinut de Partidul Socialiştilor (din Republica Moldova), după cum arată datele CEC, a câştigat alegerile prezidenţiale pe plan intern, unde numărătoarea a fost finalizată. Maia Sandu l-a învins pe seama votului din secţiile de votare din străinătate. Rezultatele arată guvernarea eşuată a Maiei Sandu şi a Partidului său Acţiune şi Solidaritate, căruia cetăţenii ţării i-au refuzat credibilitatea. Ea s-a transformat într-o preşedintă a diasporei”, a declarat Dodon.

Ultimele știri

Pensiile ar putea fi majorate în două etape. Guvernul Niculescu face calcule pentru Legea bugetulu

Guvernul ia în calcul două scenarii pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2027, în timp ce se pregătește și o rectificare bugetară de urgență.

Diana Buzoianu a plecat de la Ministerul Mediului, dar nu singură: Nu m-am putut despărți de ea

Diana Buzoianu a dezvăluit că a adoptat-o pe Leia, pisica Ministerului Mediului, după ce mandatul său s-a încheiat.

Grindeanu îi răspunde lui Bolojan pe tema „premierului de facto”. „Îi recomand să lase un pic tonul mai jos”

Sorin Grindeanu respinge acuzațiile lui Ilie Bolojan și îi recomandă „să lase un pic tonul mai jos”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine