joi, septembrie 24, 2026
11.4 C
București

Sebastian Burduja amenință că nu va aproba bugetele companiilor din subordinea Ministerului Energiei fără reducerea costurilor

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că va condiționa aprobarea bugetelor companiilor din subordinea ministerului de aplicarea unor măsuri stricte de eficientizare a cheltuielilor. Acesta a precizat că principalul obiectiv este reducerea numărului de posturi de conducere și a cheltuielilor salariale, în special pentru personalul administrativ.

Măsurile cerute companiilor

Burduja a transmis recent o adresă către toate companiile din portofoliul ministerului, în care a solicitat reducerea: numărului de posturi de conducere, cu până la 30% și a cheltuielilor salariale, cu 20%, vizând în principal personalul TESA (tehnico-economic, administrativ).

„Nu dorim să dăm afară minerii sau inginerii care lucrează în termocentrale, dar există loc de reducere a costurilor în departamentele administrative: resurse umane, juridic, comunicare și altele. Ca acționar, avem pârghii pentru a impune aceste măsuri,” a declarat Burduja.

El a estimat că măsurile de eficientizare ar putea aduce economii de aproximativ un miliard de lei la nivelul companiilor din sectorul energetic.

Măsuri interne la Ministerul Energiei

Ministrul a explicat, de asemenea, ce măsuri s-au luat pentru reducerea cheltuielilor în cadrul ministerului:

-Implementarea unui sistem de acces cu cartele pentru monitorizarea intrărilor și ieșirilor;

-Monitorizarea mașinilor de serviciu prin GPS și interzicerea utilizării acestora în scop personal;

-Reducerea numărului de angajați, cu 10–20% dintre posturi eliminate pe baza examenelor.

„Vor fi colegi care vor pleca acasă. Ne eficientizăm cheltuielile. Poate unele măsuri par simple, dar ele reprezintă normalitate,” a spus Burduja în cadrul unei intervenții pentru B1TV.

Ministrul a subliniat că este hotărât să ducă la capăt acest proces, chiar dacă unele decizii ar putea deranja.

Decizia ministrului vine în contextul în care companiile din sectorul energetic, inclusiv mari entități precum Complexul Energetic Oltenia, se confruntă cu presiuni financiare. Burduja a transmis un mesaj clar: aprobarea bugetelor depinde de adoptarea unor principii stricte de eficientizare și reducere a costurilor.

 

Ultimele știri

Siegfried Mureșan nu poate spune ce venit înseamnă trai decent. Premierul desemnat evită o cifră concretă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a putut spune ce venit înseamnă un trai decent, dar exclude creșteri de taxe și TVA.

Grindeanu cere revenirea investițiilor străine ca prioritate națională.Cele zece condiții ale PSD pentru o majoritate parlamentară

Grindeanu spune că investițiile străine au scăzut cu peste 80% și anunță zece priorități PSD pentru o majoritate parlamentară.

Bărbat trimis în judecată pentru instigare pe Facebook. Ar fi îndemnat la violențe grave împotriva magistraților și familiilor lor

Un bărbat este acuzat că a instigat public, pe Facebook, la violențe împotriva magistraților și a familiilor lor. Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 6.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine