Nicușor Dan a dat-o pe glumă când a fost întrebat cum de și-a început deja campania electorală. Bancul cu nebunul

Primarul general al Capitalei și candidat independent la președinție, Nicușor Dan, a oferit un răspuns ciudat criticilor privind începerea timpurie a campaniei sale electorale, recurgând la un banc pentru a-și ilustra poziția.

„Soția îl sună pe soț și spune, vezi că pe autostrada pe care tu mergi e un nebun care merge în sens contrar și el răspunde nu, sunt mii”, a relatat Dan citat de B1TV, sugerând că întrebarea ar trebui să fie de ce ceilalți candidați nu și-au început încă campaniile.

Candidatul independent consideră că, fiind la doar două luni și jumătate de primul tur al alegerilor prezidențiale, prezența tuturor candidaților pe panouri ar trebui să fie deja o realitate: “Ar trebui ca toți candidații să fie pe panouri, așa cum au fost de exemplu în 24 noiembrie. Deja la început de septembrie toate orașele din România erau cu toate panourile cu toți candidații”.

Referitor la aspectele financiare ale campaniei, Nicușor Dan a explicat: “În pre-campanie, candidații fac orice fel de promovare pe banii lor sau ai partidului, pe care statul nu-i dă înapoi”. El a menționat că își propune să investească „3-4 milioane” în campania electorală, bani care urmează să fie împrumutați și apoi rambursați după primirea finanțării de la stat.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Alexandru Rafila l-a vizitat la spital pe Ion Iliescu

 Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a vizitat la spital pe...

Kovesi anchetează în Slovacia. Fraude de 7,4 milioane de euro în ajutorul militar pentru Ucraina

Parchetul European (EPPO), condus de procurorul-șef Laura Codruța Kovesi,...

Anca Dragu a aterizat de urgență la București / SURSE: Urmează să se vadă cu președintele Nicușor Dan

Fostul ministru de Finanțe în cabinetul tehnocrat Cioloș, Anca...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine