O delegație a Oficiului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) recomandă trimiterea unei Misiuni Limitate de Observare a Alegerilor pentru monitorizarea scrutinului prezidențial din România programat pe 4 mai, în urma unei vizite de evaluare desfășurate între 3-5 martie.
Delegația ODIHR, sosită în România la invitația autorităților române, a purtat discuții cu reprezentanți ai Ministerului de Externe, Autorității Electorale Permanente, partide politice și organizații ale societății civile, consemnând în raportul său că „toți interlocutorii au subliniat necesitatea unei activități a acestei instituții pentru a monitoriza alegerile pe termen lung”, transmite B1TV.
„Reprezentanții instituțiilor statului și ai partidelor politice au subliniat valoarea adăugată a recomandărilor electorale ale ODIHR în vederea îmbunătățirii cadrului și practicilor procesului electoral”, se arată în documentul publicat de organizație.
Printre aspectele care necesită monitorizare atentă, interlocutorii au menționat perioada preelectorală, „reglementarea și finanțarea campaniei online și supravegherea acesteia”, precum și implementarea cadrului legal recent revizuit, inclusiv ordonanța de urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale din 2025.
Deși majoritatea oficialilor consultați „și-au exprimat încrederea în procedurile electorale în vigoare și în procesul de votare pe ansamblu”, au fost exprimate și îngrijorări referitoare la „transparența numărării voturilor în anumite localități” și „calitatea pregătirii oficialilor din secțiile de votare”.
Un punct sensibil semnalat de „mai mulți interlocutori” este „lipsa unei dezbateri publice premergătoare adoptării ordonanței de urgență privind organizarea acestor alegeri repetate” și preocuparea că „anumite prevederi ale acestui act normativ sunt prea vagi și ar putea restrânge libertatea de exprimare în mediul online”.
Ca răspuns la aceste preocupări, Autoritatea Electorală Permanentă a emis norme de aplicare și „a informat delegația ODIHR că ordonanța de urgență nu este aplicabilă persoanelor care nu sunt candidați”, subliniind totodată „provocările de a reglementa o campanie electorală într-un mediu online care evoluează rapid”.
În urma acestor consultări, ODIHR recomandă desemnarea a 24 de observatori din statele membre OSCE pentru monitorizarea procesului electoral la nivel național, incluzând și „un element de monitorizare a mass-media”, conform metodologiei standard.
Toți oficialii consultați au fost de acord că, după alegerile din mai, România are nevoie de „o reformă electorală cuprinzătoare”, care să vizeze inclusiv „asigurarea accesului alegătorilor la informații care nu sunt manipulate.”