Claudiu Târziu spune că e gata să-și facă un nou partid dacă va fi dat afară din AUR: „Am să-l duc un pic mai sus”

Șeful AUR spune că președintele Consiliului Național de Conducere al partidului nu s-a mai prezentat la ședințele de conducere de luni bune.

Simion susține însă că nu l-a exclus din formațiune pe Claudiu Târziu.

La rândul său, acesta din urmă îl „invită” pe George Simion să îl dea afară și se declară pregătit să-și înființeze alt partid politic.

„Eu am ajuns în țară la ora 1 din noaptea de joi spre vineri, iar Consiliul Național s-a ținut la Slănic Moldova. Asta ar fi presupus să am un elicopter la dispoziție”, a explicat Târziu, cu privire la absența sa la ultima reuniune a conducerii AUR.

Claudiu Târziu: Așa cum am făcut AUR „de la firul ierbii”, pot să mai fac un partid și o să-l duc mai sus un pic

„Domnul președinte Simion s-a obișnuit să îmi ia și acest rol, după ce mi-a luat multe alte roluri în partid. Rămân în partid până când voi trage concluzia că se mai poate face ceva în partid.

Dacă ei vor să mai excludă cu tot dinadinsul, ar fi fost mai bine să o facă direct, să nu se chinuie să îmbrace această excludere în tot felul de falduri false.

În cazul în care vom ajunge acolo, da, sunt pregătit să fac și un alt partid politic.

Așa cum am mai spus și altă dată, nu e niciun fel de problemă: atâta vreme cât am fost în stare să fac un partid de la firul ierbii și să-l aduc la nivelul ăsta, mai fac unul și o să-l duc mai sus un pic”, a declarat Claudiu Târziu.

Ultimele știri

Trei angajate de la Universitatea din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul trece de 1,6 milioane de lei

Trei salariate ale Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, cu un prejudiciu de peste 1,6 milioane de lei.

România îmbătrânește rapid. Aproape 5 milioane de oameni au peste 60 de ani

Aproape 4,9 milioane de români au peste 60 de ani, arată INS. Presiunea pe pensii și piața muncii crește.

Două senatoare SOS România trec la PSD. Grupul PACE-Întâi România, în destrămare

Cosmina Cerva și Rodica Cușnir, alese pe listele S.O.S. România, s-au afiliat grupului PSD din Senat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine