Surse: Premierul va fi desemnat după 16 iunie. Bolojan rămâne prima variantă. PSD va intra la guvernare

Viitorul premier va fi desemnat după 16 iunie, iar Ilie Bolojan rămâne prima variantă, pe listă fiind însă și alte nume, au declarat surse oficiale citate de Antena 3 CNN. 

Potrivit acelorași surse, PSD va intra la guvernare, dar premierul nu va fi de la social-democrați. De asemenea, sunt șanse mici ca varianta unei rotative să se aplice. Variantele unui premier tehnocrat sau a unei rotative, au fost puse pe masă, la discuțiile de săptămâna trecută, însă cel puțin din partea celorlalte partide nu au fost agreate.

Cel mai bine este să avem un guvern care să vrea să lucreze 3 ani și jumătate și un premier politic, spunea și Nicușor Dan.

În ce privește pachetul de măsuri fiscale, acesta se va întinde pe 18 luni: de la 1 iulie ar urma să se aplice măsuri pe termen scurt (de exemplu: TVA crescut pentru Horeca la 19%), în toamnă trebuie finalizată legea salarizării, care să se aplice din 2026, iar de la 1 ianuarie să se aplice alte măsuri (de exemplu: creștere impozitului pe proprietate), potrivit acelorași surse.

Negocierile politice încep joi seară. Tot mâine va fi dată lista cu toate măsurile discutate și impactul bugetar și se vor lua decizii în funcție de acestea, astfel încât un tablou final al măsurilor să fie gata săptămâna viitoare.

PSD şi-ar dori șase ministere şi şefia Camerei Deputaţilor sau cinci ministere, dar în plus funcţia de director SIE şi propunerea unui judecător la CCR.  PNL îşi doreşte cinci ministere sau patru ministere, dar şi şefia Senatului. Celor de la USR le-ar reveni trei ministere şi celor de la UDMR două. Bătălia mare se poartă pe Ministerul Justiţiei, dar şi pe Ministerul Finanţelor.

 

Ultimele știri

Marcel Ciolacu își amână nunta cu Sorina Docuz. Decizia vine după criticile privind opulența de la botezul fiului lui Alfred Simonis

Marcel Ciolacu renunță, cel puțin temporar, la nunta cu Sorina Docuz, după criticile privind botezul copilului lui Alfred Simonis.

Grindeanu vrea plafonarea indemnizațiilor din CA-uri. Îi acuză pe cei de la USR că și le-au triplat

Grindeanu vrea ca indemnizațiile din CA-urile companiilor de stat să fie plafonate la salariul mediu pe economie. Îi acuză pe cei de la USR că și le-au triplat.

CSM trage un semnal de alarmă despre inteligența artificială în justiție. Instituția cere păstrarea garanțiilor pentru cetățeni

CSM avertizează că inteligența artificială nu trebuie să afecteze garanțiile care protejează drepturile cetățenilor în sistemul judiciar.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine