Vicerpremierul Tanczos Barna, mesaj pentru sindicatele care anunță proteste și greve: „Dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”

Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, marţi, că Guvernul şi sindicatele vor ajunge, prin dialog, la un „compromis acceptabil pentru toată lumea”, menţionând că acestea trebuie să înţeleagă că „dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”.

„Sunt convins că, împreună cu sindicatele din fiecare domeniu, vom avea capacitatea, înţelepciunea, să ajungem la un compromis acceptabil pentru toată lumea. Şi dânşii trebuie să înţeleagă – dacă nu mai sunt bani, nu sunt bani”, a afirmat Tanczos Barna, la RFI, în contextul ameninţărilor cu greva din partea sindicatelor din mai multe sectoare.

„Le-am spus colegilor timp de şase luni, de foarte multe ori, că nici legea, nici nevoia, nici dorinţa nu ţin loc de bani. Pot să am o prevedere legală, dacă nu sunt fonduri suficiente la Ministerul Finanţelor, nu sunt bani. Trebuie să înţeleagă şi cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluţii împreună, prin dialog, prin compromis”, a adăugat vicepremierul, potrivit Agerpres.

„Cu siguranţă, vom merge până la capăt cu reformele. A face un pas în spate, ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte şi faci doi paşi în spate, e rău. Dacă ai făcut zece paşi înainte şi faci un pas în spate, este bine. Eu cred că putem, vom avea înţelepciunea şi Guvernul şi sindicatele să găsim soluţia de compromis şi nu este ca cineva să cedeze sau să piardă sau să câştige, miza este un compromis raţional, sustenabil pentru a crea o administraţie mai simplă, dar eficientă”, a mai menţionat vicepremierul.

Ultimele știri

Nicușor Dan a promulgat legea, o nouă zi naţională pentru români

Nicușor Dan a promulgat legea prin care 19 noiembrie devine Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin, adoptată de Camera Deputaților.

Toni Greblă trage un semnal de alarmă. Instanțele din România, afectate de lipsa gravă de grefieri

Toni Greblă spune că instanțele din România se confruntă cu o lipsă acută de grefieri și cere reducerea taxelor pe muncă.

Alegeri de jumătate de mandat în SUA. Ambasadorul României explică ce miză are scrutinul pentru Marea Neagră și flancul estic

Ambasadorul Andrei Muraru explică de ce alegerile pentru Congresul SUA au miză directă pentru securitatea României la Marea Neagră.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine