Primul preşedinte al României, Ion Iliescu, a murit ieri, la ora 15:55, la Spitalul SRI Agrippa Ionescu. Născut pe 3 martie 1930 în Olteniţa, Călăraşi, fostul şef de stat a fost internat pe 9 iunie cu probleme respiratorii, iar ulterior a venit şi diagnosticul – cancer pulmonar. După 57 de zile de spitalizare s-a stins din viaţă. Ion Iliescu este primul fost preşedinte care va avea parte de funeralii de stat. Ceremonia este organizată de Guvern, iar în această dimineaţă – la ora 8:30 – cortegiul funerar va pleca de la Spitalul SRI spre Palatul Cotroceni.
Guvernul a anunţat programul oficial al ceremoniilor:
MIERCURI, 6 AUGUST 2025
- Ora 08:30 – Deplasarea autovehiculului mortuar de la spitalul „Agrippa Ionescu” către Palatul Cotroceni pe traseul: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu
- Ora 09:00 – Cortegiul Funerar intră în curtea Palatul Cotroceni – Poarta Marinescu – Gardă de onoare – Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul” prezintă onorul
- 09:08 – Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte al României Ion Iliescu este depus pe catafalc în Sala Unirii
- 09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la Catafalc
- 09:15 – Scurt moment religios
- 09:30 – 12.30 – Ceremonia de prezentare a condoleanţelor de către înalţi oficiali / Semnare în Cartea de Condoleanţe
- 13:00-18:00 – Prezentare condoleanţe de către cetăţeni
Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu). Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni. Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului.
- 18:30 – Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi
- 19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
- 20:00 – Se încheie procesiunea
Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul”.
JOI, 7 AUGUST 2025 – declarată zi de doliu naţional
- 09:00-09:50 – Sosirea invitaţiilor
- 10:00 – Scurt moment religios
- 10:10 – Ceremonia Gărzii la Catafalc
- 10:15 – Moment de reculegere
- 10:16 – Ridicarea de pe catafalc a sicriului
Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină). La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor. Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni
- 10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
- 10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare
- 11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
- 11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
- 11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă “Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.
- Intonarea Imnului Naţional al României.
- Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
- Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III
- Ceremonia de înmormântare
- Sicriul este amplasat la intrarea în cimitir pe un afet de tun;
- Formare cortegiu funerar şi prezentare onor;
- Înhumarea are loc în prezenţa familiei şi apropiaţilor.
Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.