„Eu îmi urăsc rivalii” – Trump, discurs dur la funeraliile lui Charlie Kirk

Funeraliile activistului conservator american Charlie Kirk au avut loc pe un stadion din Arizona, în fața a zeci de mii de persoane, într-un eveniment ce a combinat elemente de adunare religioasă, miting electoral și manifestație „Make America Great Again” (MAGA).

În timp ce soția lui, Erika Kirk, a vorbit despre iertare și iubire creștină, președintele Donald Trump a avut un discurs controversat, exprimându-și deschis ura față de rivalii săi, transmite B1TV.

Erika Kirk a declarat: „L-am iertat pe Tyler Robinson, tânărul acuzat de uciderea soțului meu, pentru că așa a făcut Iisus și așa ar fi făcut Charlie”. Ea a mai adăugat că răspunsul la ură nu poate fi decât iubirea, în conformitate cu învățăturile Evangheliei: „Răspunsul pe care îl cunoaștem este iubirea, iubirea pentru dușmanii noștri și pentru cei care ne persecută”.

Discursul lui Donald Trump a fost marcat de o notă mult mai dură. Președintele a afirmat că, spre deosebire de Charlie Kirk, care nu-și ura rivalii, el însuși își urăște adversarii și „nu le doresc tot ce e mai bun”. Trump a completat cu ton ironic și anunțuri politice, menționând că va discuta despre autism în Biroul Oval, dar și sugerând utilizarea forțelor federale pentru menținerea ordinii în orașe. De asemenea, a dat vina pe „radicalii de stânga” pentru asasinarea lui Kirk, fără a prezenta dovezi concrete, susținând că „violența vine în mare parte din partea stângii”.

Un „martir al credinței creștine”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, l-a numit pe Kirk „martir al credinței creștine”, afirmând: „Prusupusul criminal credea că azi vom plânge. În schimb, avem o celebrare a vieții lui Charlie și a Domnului său Iisus Hristos”. Stephen Miller, consilier de la Casa Albă, a adresat un mesaj către „dușmanii noștri”, spunând că aceștia „nu au nimic de oferit în afară de amărăciune”, în timp ce susținătorii conservatori „au frumusețe, lumină, bunătate și determinare”.

Evenimentul a strâns aproape 100.000 de oameni, mulți purtând pălării și materiale promoționale MAGA, iar atmosfera a fost plină de momente emoționante.

Ultimele știri

România îmbătrânește rapid. Aproape 5 milioane de oameni au peste 60 de ani

Aproape 4,9 milioane de români au peste 60 de ani, arată INS. Presiunea pe pensii și piața muncii crește.

Pensia românilor, mult sub salariul actual. Un economist arată cu cât scade venitul la 40 de ani de muncă

Calcule ale unui economist arată ce pensie vor primi românii cu salariul mediu și cu cel minim, după 40 de ani de contribuții.

Reactorul 1 de la Cernavodă, iar amânat la repornire. Nuclearelectrica schimbă al doilea calendar în câteva zile

Nuclearelectrica amână din nou reconectarea Reactorului 1 de la Cernavodă, de pe 12 pe 13 noiembrie, după o defecțiune tehnică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine