„Soacra” lui Nicușor Dan s-a pensionat după 40 de ani la catedră. Ce pensie va primi

Liliana Aglaia Grădinaru, 64 de ani, a pus punct unei cariere dedicate educației, cunoscută și respectată în comuna natală Zăpodeni din Vaslui.

Liliana Aglaia Grădinaru, soacra președintelui Nicușor Dan, a pus punct unei cariere de peste patru decenii petrecute la catedră, în slujba copiilor și a școlii românești. În vârstă de 64 de ani, fosta învățătoare a predat de-a lungul timpului atât în comuna natală Zăpodeni, județul Vaslui, unde a format generații întregi de elevi, cât și în municipiul Vaslui, unde și-a încheiat activitatea didactică.

Decizia de pensionare, aprobată de Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, a intrat oficial în vigoare la 1 septembrie 2025 și marchează sfârșitul unei cariere dedicate educației și comunității locale.

O carieră începută în 1980

După ce a absolvit Liceul Pedagogic în anul 1980, Liliana Aglaia Grădinaru a pășit fără ezitare în lumea educației, dedicându-și întreaga carieră copiilor. Angajată imediat în sistemul de învățământ, și-a început activitatea la clasele primare, unde timp de peste patru decenii a format generații întregi de elevi.

Munca sa nu a fost remarcată doar de copiii pe care i-a îndrumat și de părinții acestora, ci și de colegi și de autoritățile locale, care au confirmat de-a lungul timpului statutul său de reper în comunitate.

Pensia: între 4.500 și 5.500 lei, cu limitări

Pensia Lilianei Aglaia Grădinaru este estimată între 4.500 și 5.500 de lei net lunar. Pentru mulți pensionari din România, aceasta poate părea o sumă considerabilă, însă contextul arată că nu este lipsită de pierderi și limitări, arată B1TV.

În primul rând, fosta învățătoare nu beneficiază de prima de pensionare, un avantaj financiar echivalent cu două salarii, care, până nu demult, se acorda automat la încetarea contractului individual de muncă. Această lipsă înseamnă că retragerea din activitate nu este însoțită de acel sprijin financiar suplimentar care, pentru mulți dascăli, făcea diferența la momentul trecerii în pensie.

În plus, conform reglementărilor actuale, orice pensie care depășește pragul de 3.000 de lei net este supusă contribuției la sănătate (CASS). Astfel, Liliana Grădinaru pierde aproximativ 10% din venitul lunar, ceea ce reduce semnificativ suma efectiv încasată.

Respectată în comunitatea natală din Zăpodeni

Numele Lilianei Grădinaru este bine cunoscut în comuna Zăpodeni. Primarul Ionel Chitarcu a subliniat că respectul localnicilor pentru fosta învățătoare este unul considerabil.

“Mama Mirabelei s-a născut la Zăpodeni, a fost și învățătoare aici, cred că până acum 8-10 ani. Mirabela a copilărit tot în Zăpodeni. A crescut aici dar a plecat, nu mai rețin, cred că la liceu și apoi la facultate. Familia e respectabilă, mai ales doamna Grădinaru este respectată în comună. Vă dați seama că are foarte multe neamuri acolo. Bunica Mirabelei trăiește, are verișori”, a declarat edilul.

„Soacra” lui Nicușor Dan – pentru că nu este căsătorit legal cu Mirabela Grădinaru – a rămas astfel o figură importantă pentru comunitatea care i-a apreciat munca și dedicarea.

O familie numeroasă, cu o nemulțumire: președintele României trăiește în concubinaj

Liliana Aglaia Grădinaru este văduvă și mamă a doi copii, Mirabela și Bogdan, care i-au oferit de-a lungul timpului cea mai mare bucurie: patru nepoți. Familia reprezintă pentru ea sprijinul și motivația de zi cu zi, mai ales după retragerea din activitate. Fiica sa, Mirabela, trăiește alături de președintele Nicușor Dan, cu care are doi copii.

Chiar dacă se bucură de împlinirea de a fi bunică, fosta învățătoare a recunoscut într-un interviu acordat în perioada campaniei electorale că are și o nemulțumire personală: lipsa unei căsătorii legale între fiica sa și edil.

„E adevărat, nu sunt mulțumită, dar este problema lor. Eu nu pot să forțez, eu cred că se va întâmpla, va fi într-o bună zi și se va realiza și acest vis al meu pe care îl doresc”, spunea atunci Liliana Aglaia Grădinaru pentru Prima TV.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Rafila îl contrazice pe Trump: “Nu există o informație clară care să stabilească o legătură între autism și paracetamol”

Fostul ministru al Sănătății critică declarațiile președintelui american care...

Zi crucială pentru Coaliție. Decizia CCR care ar putea dinamita reforma pensiilor speciale

Judecătorii Curții Constituționale decid, miercuri, dacă reforma pensiilor maagistraților,...

Macron, blocat în trafic din cauza lui Trump: „Ghici ce – aștept pe stradă pentru că totul este blocat din cauza ta” | VIDEO

Președintele francez Emmanuel Macron s-a confruntat luni seară cu...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine