Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, luni, Parcehtul, împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu, pentru ”săvârșirea infracțiunii de incitare la violenţă, ură sau discriminare prevăzută de dispoziţiile art. 369 din Codul Penal”, după ce aceasta a declarat, într-un interviu televizat, că pensiile magistraților sunt ”un Caritas”, și că pentru plata acestora se iau bani de la copii.
”CSM condamnă ferm declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independența justiției și statutul magistraților au fost încălcate într-un mod iresponsabil și populist”, se arată în comunicatul dat publicității de Consiliul Superior al Magistraturii.
”Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive.
Astfel de alegaţii reprezintă atacuri la adresa unei puteri constituționale, care alimentează un discurs periculos ce incită la ură şi discriminare, menit să antagonizeze societatea faţă de corpul profesional al magistraţilor.
Opoziția artificială între magistrați și „copilul flămând căruia i se ia de la gură” este o manipulare şi o încercare de a deturna nemulțumirile publice spre justiţie, plasând nereal şi artificial asigurarea resurselor financiare în relaţie directă cu independenţa financiară a magistraţilor.
Independența justiției, care include şi garanţia financiară, astfel cum statuează întreaga jurisprudenţă europeană, nu reprezintă un privilegiu acordat magistraţilor în detrimentul altor persoane, ci este garanția constituţională a societăţii democratice că drepturile fiecărui cetățean vor fi apărate de către profesionişti ai dreptului liberi de orice influenţe şi respectate în raport de orice încălcare, inclusiv cele săvârşite de stat.
Consiliul Superior al Magistraturii subliniază încă o dată că puterea executivă, reprezentată de Guvern, are obligația într-un stat de drept să consolideze justiția, nu să o discrediteze, şi să colaboreze instituţional în mod loial cu puterea judecătorească pentru bunul mers al societăţii democratice.